Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Doru Cătălin Boştină

49 Doru Bostina.jpg
Avere: 12- 13 milioane de euro Vârstă: 42 de ani Reşedinţă: Bucureşti Domeniu: Avocatură

Doru Cătălin Boştină este avocat coordonator la casa de avocatură care îi poartă numele şi pe care a înfiinţat-o în 1995. Boştină&Asociaţii este în prezent una dintre cele mai mari case de avocatură şi una dintre cele mai respectate firme de pe piaţa de consultanţă juridică din România. Societatea a încheiat anul cu o cifră de afaceri de 10,6 milioane euro pentru biroul din Bucureşti.

Boştină&Asociaţii are 16 sedii secundare în cele mai importante oraşe ale ţării, trei prezenţe internaţionale (în Austria, Cipru şi Elveţia) şi peste 130 de avocaţi şi consultanţi, conform informaţiilor de pe site-ul companiei. Referitor la sediile secundare, casa de avocatură a început procedurile pentru deschiderea a patru noi birouri teritoriale, la Oradea, Târgu Mureş, Bacău şi Focşani, se arată într-un comunicat de presă al firmei de avocatură. Astfel, ei vor avea 20 de sucursale în provincie, la Timişoara, Braşov, Cluj, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Iaşi, Suceava, Constanţa, Galaţi, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Piatra Neamţ (ultimele trei în fază de autorizare la începutul lunii iunie) Oradea, Târgu Mureş, Bacău şi Focşani.

Doru Cătălin Boştină şi echipa sa s-au mutat în această vară într-un sediu nou în centrul Bucureştiului (pe strada Jean Luis Calderon). După casa de avocatură Muşat&Asociaţii, Boştină&Asociaţii au acum propriul sediu, de cinci etaje, cu un spaţiu util de 3.000
de metri pătraţi.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii