Cautare




, Contributor

Forbes.com

500 miliardari |
|

Dorel Goia

Dorel Goia.jpg
Avere: 30 milioane de euro Vârsta: 56 de ani Reşedinţa: Cluj Domenii: Piaţa de capital, imobiliar, industria alimentară, producţia PVC

Dorel Goia priveşte liniștit pe ferestrele biroului său, care îi oferă o imagine superbă a Clujului, clădirea Maestro Business Center fiind una dintre cele mai înalte din oraş. „Nu-mi place să fiu foarte vizibil, nu pentru că aş avea ceva de ascuns, ci pentru că refuz şi să am prieteni care fac acest lucru. Să-şi evidenţieze averea“, spune jovial Goia. E conştient, totuşi, că sunt oameni, precum prietenul său Horia Ciorcilă (preşedintele Băncii Transilvania), care apar uneori de nevoie, iar averea le este calculată tocmai prin vizibilitatea şi transparenţa afacerilor avute.

Perspectiva sa e bună şi în afaceri, pentru că parte din activele imobiliare le-a vândut la timp. Parte din ele nu a apucat. Investiţiile sale pe bursă sunt în societăţi care, în linii mari, s-au conservat şi nu i-au adus pierderi foarte mari. Dar nici câştiguri. Cel mai important lucru pentru Goia este însă că nu are şefi, şi nici el nu este director. În 1996, Goia a investit în industria alimentară împreună cu Ciorcilă şi au înfiinţat Maestro Industries (producţie mezeluri). După zece ani de dezvoltare, firma a fost cumpărată de Caroli Foods, iar Goia s-a ales cu circa 2,5 milioane de euro pentru 50% din societate, într-o tranzacţie estimată de piaţa de profil la cinci milioane de euro.

Grupul Maestro fondat atunci cuprinde acum şi alte active sau firme care derivă din acest nume.  Goia este acţionar cu 34,17% la Teraplast Bistriţa (TRP, simbolul bursier al companiei listate din iulie 2008), la societatea „Tehnofrig“ Cluj (cu asociaţi tip listă), care produce instalaţii de răcire şi de îmbuteliere industrială. Antreprenorul din Cluj mai deţine firma „Parc Invest“ (care administrează luxosul restaurant „Chios“) şi „Omniconstruct“ (prin care a construit „Maestro Business Center“).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii