Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Imobiliare |
|

Doraly Expo Market a finalizat noul pavilion comercial, în urma unei investiții de 6 milioane de euro

Doraly Expo Market a finalizat și dat în folosință un nou pavilion comercial, cu o suprafață de 9.200 mp. Investiția se ridică la suma de 6 milioane euro.
Gheorghe Iaciu.jpg

Doraly ajunge astfel la o suprafață comercială închiriabilă de cca. 95.000 mp, dezvoltată pe un teren cu o suprafață de cca. 280.000 mp.

Constructorul pavilionului este RCTI Company SRL, companie fondată în 2010 ca și specialist în proiectarea şi executarea lucrarilor de instalații și care ulterior s-a lansat și pe segmentul lucrărilor de construcții, furnizând în prezent lucrări la cheie, în regim de antreprenoriat general.

„Investiția realizată în noul pavilion comercial este o reconfirmare a potențialului și notorietății Doraly. De asemenea, aceasta susține viziunea companiei de a crea premisele unui comerţ modern, civilizat şi corect, recunoscut în România și în țările limitrofe. Doraly este un parc comercial dinamic, în continuă dezvoltare, care se adresează unui mix variat de cumpărători, de la micii comercianți care se aprovizionează în regim angro, la clienții finali dedicați segmentului cash&carry și retail, dezvoltat semnificativ în ultima perioadă. Numărul anual de vizitatori a ajuns la 3 milioane, și își menține tendința de creștere, iar numărul angajaților celor 420 comercianți care își desfășoară astăzi activitatea în Doraly a depășit 5.000. Suntem bucuroși să putem contribui la îmbunătățirea permanentă a experienței de shopping a clienților noștri, atât online, cât şi offline, la creştereaeconomică a partenerilor nostri, a regiunii, la dezvoltarea comunităților şi integrarea socială”, a declarat domnul Gheorghe Iaciu, fondator Doraly.

În prezent, Doraly este parcul comercial cu cea mai mare suprafață destinată magazinelor de tip cash&carry din România, acestea reprezentând circa 50% din suprafața comercială. Restul suprafeței este ocupată de magazine angro și retail, depozite și birouri.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii