FacebookTwitterLinkedIn

Informaţia a fost confirmată de postul de televiziune american, luni, prin intermediul unui comunicat de presă: „Din cauza recentelor declaraţii insultătoare făcute de Donald Trump la adresa imigranţilor, NBCUniversal a decis să încheie colaborarea cu domnul Trump”.

NBC spune că nu va mai transmite concursurile de frumuseţe Miss USA şi Miss Universe, care fac parte dintr-un joint venture între NBC şi Donald Trump, şi a anunţat, de asemenea, că miliardarul american nu va mai prezenta emisiunea „The Apprentice”.

Decizia televiziunii a fost luată după o declaraţie recentă făcută de Donald Trump în discursul prin care şi-a anunţat candidatura în cursa prezidenţială, în care a spus că imigranţii mexicani sunt violatori şi traficanţi de droguri.

„Când Mexicul îşi trimite oamenii la noi, ei nu îi trimit pe cei mai buni, nu îi trimit pe oamenii ca voi”, a declarat Donald Trump. „Ei (Mexicul, n.r.) trimit aici oameni care au multe probleme şi aceştia aduc cu ei problemele lor. Aduc cu ei droguri, aduc crime, sunt violatori, însă presupun că unii dintre ei sunt oameni buni, dar eu am vorbit cu grănicerii şi ei mi-au spus ce fel de oameni primim în ţara noastră”.

După decizia anunţată luni de NBC, Donald Trump a declarat, în timpul unei întruniri la care participa, la Chicago, că el este cel care a pus capăt relaţiei profesionale cu postul de televiziune: „Ei nu au vrut ca eu să candidez la preşedinţie, pentru că voiau să prezint emisiunea «The Celebrity Apprentice»”.

Vezi averea lui Donald Trump!