Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Domnia lui Dorian Gray

E sfârșit de an, unul dintre cei mai stranii ani din viaţa mea de până acum. Un an în care am crezut, am luptat, am scris, am gândit, am călătorit, am suferit, dar, mai presus de toate, am iubit. Deși, mi se pare, e din ce în ce mai greu să iubești oamenii.
Raluca_Life New_edito

E greu și să te uiţi în jur și să nu ai senzaţia că lumea a intrat într-o perioadă în care nebunia domnește, în care lauda de sine și pretenţiile lipsite de orice fundament sunt la putere. În zilele mele mai proaste, am senzaţia că oamenii au aruncat pe geam toate principiile, toate valorile, întregul set de maniere și, așa goi și divorţaţi de propria lor persoană, aleargă după himere – bani, obiecte, faimă, stilul de viaţă fluturat pe Facebook sau Instagram. În zilele mele bune – tot cam așa simt, doar că mai am o mică speranţă de vindecare.

Modestia, profesionalismul, rezultatele, prietenia, demnitatea, cuvântul dat, valoarea – toate sunt tratate, în cel mai bun caz, cu o condescendenţă aparte, ca să nu spun dispreţ.

Sunt valorizaţi cei care, tare, foarte tare și des, foarte des, strigă la toate răspântiile că ei sunt cei mai buni, că ei deţin adevărul absolut și că ei sunt autorităţi absolute în domeniile lor. Nimeni nu verifică, nimeni nu analizează, nimeni nu compară – paradoxal, în această epocă în care avem atât de multe instrumente la dispoziţie, nimeni nu mai pune deoparte timp pentru a căuta să înţeleagă.

Fugim de noi înșine de parcă dacă se întâmplă să fim blocaţi eu cu mine preţ de vreo două ore, fără mobil, fără oameni cu care să discutăm (bârfim) – doar eu cu mine pentru câteva momente de introspecţie și adevăr – da, adevăruri incomode – de parcă atunci se va prăbuși tot eșafodajul de superficialităţi și minciuni pe care l-am construit cu atâta trudă în ultima vreme.

Soţii părăsesc soţi minunaţi (da, mai există și așa ceva) pentru că nu sunt la fel de exciting ca domnul din Fifty Shades of Grey, pentru că ele trebuie să își trăiască viaţa de Instagram, iar omul care le e alături și le susţine este piedica majoră în calea acestui deziderat.

Citește și Despre putere

Copiii și adolescenţii își petrec fiecare moment posibil absorbiţi de ecranele telefoanelor, clădind o formă de izolare și o lume paralelă care le neagă experienţele reale, cele care structurează personalitatea și tăria de caracter.

Nu vreau să fiu apocaliptică și nici să mă situez pe poziţia mizantropului – doar să fac o chemare la revenirea la principii, la valori, la sens și scop, la darea jos de pe soclu a propriei fiinţe și la dorinţa de a fi utili, de a ajuta – mai mult decât cu un like.

Și, mai ales, fac apel la sinceritatea faţă de noi înșine – să nu fugim de defectele noastre, de marile boacăne, de răutăţile de care ne mai facem vinovaţi. Adică să fugim, să le eliminăm, dar pentru aceasta, în primul rând, să le recunoaștem.

Să nu le ascundem undeva în cel mai întunecat și depărtat colţ al inimii noastre, să nu ne prefacem că totul e fără pată, altfel riscăm să avem și noi portretul unei fiinţe oribile undeva dosit prin casă.

Vă urez Sărbători Fericite și să trăim frumos!

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii