Criza nu a prins toate companiile nepregătite, dar asta nu înseamnă cu nu a avut un impact asupra lor, spune Doina Costache, Head of Extended Workforce Solutions APAC Alphabet. Aceasta recunoaște că, cel puțin în cadrul Google, existau deja reflexele de a lucra remote și în echipă, chiar dacă lumea nu a putut sta față în față.
„Cu toate acestea și noi a trebuit să ne adaptăm și să punem la punct toate modulele de securitate ale informației. Acesta a fost principalul risc operațional pe care a trebuit să-l avem în vedere, luând în considerare datele clienților, ale consumatorilor și ale angajaților pe care le avem în grijă.”
Un alt impact a fost reprezentat de noii angajații care au intrat direct în sistem online și nu au avut timp să experimenteze tot ceea ce înseamnă spiritul de echipă și de companie, mai spune Doina Costache.
„A trebuit să devenim mult mai intenționați în ceea ce privește transmiterea acestui sentiment. Sunt mult mai conștientă de faptul că wellbeing-ul și starea de sănătate mintală au devenit priorități pentru mine și pentru echipa mea.”
În ceea ce privește schimbarea și reticența oamenilor de a o accepta în general, Doina Costache spune că cei care și-au dat seama, au acceptat și au fost pregătiți cu planuri de reziliență pentru o criză de lungă durată, au avut o șansă de succes mult mai mare.
„Cred că reziliența este aceea care face diferența în momentul de față, atât la nivel individual cât și la nivelul companiilor care s-au dovedit de succes dincolo de criză. Acest aspect l-am văzut în cazul echipei mele și vine din acceptarea mult mai rapidă a situației. Cu cât negăm și sperăm că e doar o criză de scurtă durată, cu atât mai dezamăgiți am fost.”
Singura constantă la Google este schimbarea și dacă nu ai parte de ea pe parcursul unui an înseamnă că ceva nu este în regulă cu echipa din care faci parte, explică Doina Costache.
„Acest lucru ne-a ajutat. Faptul că acest ‚mușchi’ tot timpul antrenat a devenit aproape un al șaselea simț pe care-l avem, ne face să acceptăm toate incertitudinile acestea prin care trebuie să navigăm și ne ajută să trecem prin ele cu capul sus.”
Doina Costache le spune mereu colegilor de echipă să investească în educație: statul acasă nu este un motiv de a neglija training-ul personal. „Foarte multe universități au cursuri online gratuite și o parte sunt la prețuri modice. Oricare ar fi costul educației, la Google noi rambursăm această sumă.”
Unul dintre obstacolele întâmpinate atunci când vine vorba de schimbare și ce a îngreunat acest proces a fost faptul că nu a știut spre ce tinde și unde vrea să ajungă. De asemenea, unul din instrumentele despre care Doina Costache nu și-a dat seama că îl are la îndemână și nu l-a folosit în trecut a fost calendarul și gestionarea acestuia.
„Nu foarte multă lume dă importanță acestui aspect și a fost principala schimbare pe care eu am adoptat-o. Mai ales în contextul în care lucrăm foarte mult de acasă, există pericolul de a combina viața personală cu aceea de serviciu. Practic poți petrece ore întregi în fața calculatorului lucrând până la epuizare.”