FacebookTwitterLinkedIn

Cu o experiență de 20 de ani în domeniul medical, Nadia Gorduza este singurul reprezentant din România al The Gottman Institute și Virtually Better Inc. Remarcând contextul sanitar și social în care ne aflăm, CEO-ul ID Therapy Bespoke Treatment Center ne încurajează să observăm stările și sentimentele pe care le avem și să nu neglijăm semnalele epuizării profesionale. 

Burnout-ul “înseamnă o stare de epuizare exagerată, o depleție energetică, cu sentimente de negativism sau cinism în legătură cu job-ul, cu scăderea productivității“, definește Nadia Gorduza. Concret, dacă ducem o viață foarte stresantă, continuă ea, sub o presiune foarte mare, ajungem în situația în care nu mai facem față. Astfel, Nadia Gorduza propune un proces de reflecție, cu o serie de întrebări legate de atitudinea față de locul de muncă. Mai exact, ne putem întreba dacă am devenit cinici ori iritați, cât de ușor ne începem sarcinile și câtă energie avem, care este nivelul de concentrare și satisfacție la locul de muncă, dublate de analiza rutinei somnului ori regimului alimentar.

Potrivit CEO-ului ID Therapy Bespoke Treatment Center, există mai multe tipuri de burnout “Pe lângă burnout-ul ocupațional care are legatură cu job-ul nostru, este vorba și despre burnout-ul dat de bolile cronice, în momentul în care simțim extenuare fizică, mentală și psihică și simțim că viața nu are sens și nu mai vrem să mai luptăm”. Când ne referim, totuși, la partea profesională, remarcăm burnout de tip overload, atunci când taskurile și responsabilitățile sunt mult prea mari, ori cel under-challenge, atunci când activitățile pe care le întreprindem nu ne mai provoacă și ne plictisesc. 

Pandemia a accelerat fenomenul de burnout, mai mult pentru că întâmpinăm deficiențe în a delimita viața profesională de cea personală. “Psihicul nostru este ca o mașină în mișcare, este învățat cu o anumită rutină. În momentul în care ne apare un obstacol, cum a fost această pandemie, este ca și cum mașina se lovește de un zid. Și pur și simplu crapă, se prăbușește, ne scoate din rutină“, explică Nadia. 

Pentru a preveni acest stadiu, este nevoie de disciplină, căci “disciplina și structura sunt cele care ne dau rutina, iar rutina, în timp, dă obiceiuri. Obiceiurile sunt cele care fac psihicul să funcționeze după un nou ritm”. Iar în ceea ce privește tratamentul, în funcție de etapa în care ne aflăm, un specialist poate furniza o schemă potrivită și personalizată. Pentru a ne ajuta singuri, este nevoie de pauze, relaxare și somn de calitate. “De multe ori ne este jenă sau teamă să căutăm ajutor pentru că nu știm ce se întâmplă. Avem senzația că suntem doar obosiți, dar nu este vorba numai despre asta. Este o oboseală care ajunge să nu se oprească doar dacă dorm 8 ore de somn. În momentul în care ajung să iau doar o pauză sau să dorm câteva zile la rând și în continuare eu nu reușesc să mă deconectez, înseamnă că sunt în burnout“, conchide Nadia Gorduza.