Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Doar 16% dintre adolescenți vor să emigreze, majoritatea și-ar dori să contribuie la schimbarea în bine a României

Majoritatea adolescenților români sunt convinși că România este o țară în care sunt recompensați pe măsura muncii depuse și că pot avea succes fără să emigreze, arată un studiu realizat în rândul tinerilor de 14-18 ani de către agenția de cercetare Open-I Research, la inițiativa „Educația Azi”.
televiziune tineri

Astfel, foarte mulți tineri sunt hotărâți să-și construiască viitorul în țară, doar 16% dintre cei chestionați fiind de părere că pot accede la un trai mai bun doar dacă pleacă în străinătate.

Mai mult, 73% dintre adolescenți își doresc foarte mult să contribuie, prin muncă, la schimbarea în bine a societății românești.

„Față de acum câțiva ani, observăm că adolescenții au o viziune mai optimistă asupra viitorul și sunt mai încrezători că pot contribui la schimbarea în bine a societății”, a spus Adina Nica, Managing Director Open-I Research.

„În acest studiu, am văzut că există un segment important de tineri care văd o legătură directă între eforturile lor și rezultatele obținute, care cred în importanța unei educații solide, care vor să aibă o viață cât mai activă și care se implică din ce în ce mai mult în activități extrașcolare.”

Schimbarea de atitudine a tinerilor români este vizibilă și în contextul succesului profesional. Studiul Open-I arată că marea majoritate a adolescenților români (84%) sunt convinși că pot primi recompense pe măsura eforturilor lor, iar 54% consideră că pot realiza ceea ce își propun fără nepotisme.

VEZI CELE MAI VIZIONATE TELEVIZIUNI DE SPORT ÎN FEBRUARIE 2016

Educația joacă un rol central în viața tinerilor, 85% dintre aceștia susținând că este cea mai importantă bază pe care își pot construi succesul profesional.

Aproape toți tinerii (96%) își doresc vieți active și să se implice în activități care îi pasionează

Studiul Open-I mai arată că, în timpul liber, tinerilor le place să se implice în activități extrașcolare (39%), să practice un sport de care sunt pasionați (27%; 74% dintre băieți vs. 53% dintre fete), să aibă activități artistice (25%; 56% dintre băieți vs. 40% dintre fete), să facă voluntariat pentru diferite cauze sociale/protecția mediului (23%) și să participe la olimpiade școlare (23%).

De asemenea, pasiunea pentru artă apare mai frecvent la tinerii de 14-16 ani decât la cei de 17-18 ani (59% dintre adolescenții tineri vs. 42% dintre adolescenții mai maturi).

În plus, o parte dintre ei au căutat moduri noi și moderne de a se exprima în mediul online, 13% dintre ei deținând un blog sau un canal de comunicare video de tip vlog.

Este important de menționat că mediul în care au crescut segmentul de adolescenți care au mai degrabă atitudini pozitive privind societatea și schimbarea acesteia are anumite caracteristici:

• Tinerii provin din familii în care nu s-au întâmplat situații traumatice precum divorț, asistarea la abuz fizic/verbal sau alcoolismul unui părinte;

• Părinții lor au relații bune, cu conflicte minore și rare;

• Tatăl este implicat în relația cu ei.

VEZI AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR DE FILME ÎN FEBRUARIE 2016

Studiul despre stilul de viață al adolescenților din România a fost desfășurat în perioada septembrie-octombrie 2015, la inițiativa Educația Azi, și a fost realizat pe un eșantion reprezentativ național urban de 357 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14-18 ani.

Open-I Research este o companie de cercetare strategică de piață și neuromarketing.

Printre studiile recente Open-I Research se numară: Trenduri de consumator în România, Top Kids Brands – Parents  și Top Kids Brands – Experts, Marketingul Business-to-business, Modele ale tinerilor din România – tensiuni și aspirații,  Segmentarea părinților din România, Cum își măsoară companiile efectele campaniilor de PR.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii