
„La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei”, afirmă DNA, într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro.
DNA mai precizează că în acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă („in rem”).
„Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă”, adaugă DNA.
Rise Project a publicat joi un raport atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă, intitulat «Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman», care descrie o «reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ», prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale.