Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

DNA amenință CNA cu un proces în cazul seriei despre „binom” de la România TV

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a încolțit Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu o plângere prealabilă (primul pas în declanșarea unui proces, n.red.) prin care reproșază autorității de reglementare în audiovizual mai multe lucruri, inclusiv faptul că nu a luat nicio decizie în cazurile atacurilor pe care România TV le-a realizat în mai multe emisiuni denumite generic în cadrul ședințelor CNA „despre binomul SRI-DNA”, informează MEDIA EXPRES.
dna-sigla

Plângerea prealabilă a DNA a fost pe ordinea de zi a CNA din 25 aprilie dar discutarea ei a fost amânată până la pauză, pentru consultări între membrii CNA, iar după pauză subiectul nu a mai fost discutat.

Vicepreședintele CNA Răsvan Popescu a declarat pentru presa prezentă în sală că subiectul va fi reluat joi, 27 aprilie.

La începutul ședinței de marți, 25 aprilie, Monica Gubernat a fost cea care a propus ca adresa de la punctul VII de pe ordinea de zi (cu reclamația DNA) să se discute întâi informal, între membri. Propunerea a fost votată în unanimitate de cei 8 membri CNA prezenți în sală: Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Vasile Buda, Orsolya Borsos și Florin Tufeanu.

DNA mai reproșează CNA că a trimis un singur răspuns referitor la mai multe sesizări, care ar fi trebuit tratate individual și nu în grup și că nu a motivat votul care a dus la neadoptarea niciunei decizii, concluzia finală fiind că România TV ar fi respectat legislația audiovizualului și dreptul cetățenilor la o informare corectă.

Potrivit site-ului mediaexpres.ro, ultimul vot al CNA pe tema reclamațiilor de la DNA, reportat dintr-o ședință anterioară, a fost dat în ședința din 7 martie 2017, când o amendă de 15.000 de lei propusă de Dorina Rusu nu a fost votată de Monica Gubernat, Răsvan Popescu și Laura Georgescu, în vreme ce membrii CNA Valentin Jucan și Orsolya Borsos nu au fost în sala de ședințe la momentul votului.

CITEȘTE: CAUT SLUGĂ FULL TIME

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii