
Invenții precum radioul, telefonul mobil și curentul alternativ au revoluționat lumea modernă și au în comun același personaj de geniu: Nikola Tesla. Supranumit „Omul care a inventat secolul XX”, Tesla a fost una dintre cele mai cunoscute și, poate, cele mai controversate minți ale timpurilor sale.
În 1943, corpul său neînsuflețit a fost găsit într-o cameră de hotel, seiful era spart și cercetările sale dispărute.
În 2016, FBI (Biroul Federal de Investigații al Statelor Unite ale Americii) a declasificat 250 de documente care oferă o perspectivă nouă asupra unor lucrări finale ale lui Tesla și asupra ultimelor sale zile de viață.
Fișierele vorbesc despre Raza Morții, o armă concepută de Tesla care a trezit interesul superputerilor din Al Doilea Război Mondial – SUA, Uniunea Sovietică și țările Axei.
Noile documente au convins mulți experți că este necesară o investigație completă pentru a afla ce s-a întâmplat cu Nikola Tesla. A creat el una dintre primele arme de distrugere în masă și a fost ucis pentru ea?
În „Misterul morții lui Tesla”, anchetatorul Jack Murphy și istoricul Cameron Prince călătoresc în jurul lumii pentru a căuta informații despre inovațiile lui Tesla și despre cercetările care ar fi dispărut din seiful său. Din ultimul laborator al lui Tesla din Statele Unite și până în zona deținută de Imperiul Austro-Ungar din Balcani, pe teritoriul fostei Iugoslavia, unde s-a născut, echipa caută documentele lipsă pentru a înțelege Raza Morții și intervievează o gamă largă de oameni, inclusiv cea mai apropiată rudă în viață a lui Tesla, care este etnic sârb.
Concluziile echipei sunt împărtășite cu inginerul Aron Koscho, care a adunat o echipă pentru construirea și testarea unui prototip al Razei Morții. Dacă Koscho poate dovedi că realizarea și activarea acestei arme fatale este plauzibilă, atunci există un posibil motiv pentru crimă. Raza Morții creată de Tesla ar fi putut schimba balanța puterii în Al Doilea Război Mondial, iar superputerile lumii ar fi putut încerca să obțină planurile – sau cel puțin să le țină departe de mâinile dușmanilor.
„Misterul morții lui Tesla” este produs pentru Discovery Channel de Sirens Media LLC. Producători executivi pentru Sirens Media sunt Rebecca Toth Diefenbach, Faith Gaskins, John Collin și Casey Dale. Din partea Discovery Channel, Chris Rantamaki este Vice-președinte senior pentru Producție și Dezvoltare, Joseph Schneier și Michael Gara sunt Producători Executivi, iar Maryna Harrison este Producător.
Primul episod din seria „Misterul morții lui Tesla” se difuzează în premieră în România sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 22:00, pe Discovery Channel. Episodul va putea fi urmărit în reluare pe 28 ianuarie de la orele 4:00 și 23:00, conform Media Expres.