Serialul este prezentat de zoologul canadian Dave Salmoni, care urmăreşte comportamentul familiei de lei Mapogo, imaginile folosite în documentar fiind filmate pe parcursul a mai bine de 20 de ani, de către diverse echipe de filmare de profesionişti sau de amatori.
Grupul de lei Mapogo este format din cinci frați din familia de lei Sparta, care se transformă treptat într-un grup neînfricat, după ce mama lor primeşte lângă ea un strain – Makhulu – un mascul impunător care, odată acceptat în grup, le va schimba viaţa.
Câștigând respectul celor mai mici dintre ei, Mr T și Kinky Tail, Makhulu îi conduce departe de familia lor, pentru a-și forma propria familie. În final, șase masculi tineri vor alcătui coaliția Mapogo, care dezlănțuie un regim de teroare, pe parcursul unui singur an ucigând peste 100 de lei pentru a domina un teritoriu vast.
Incredibila lor poveste, filmată de specialiști consacrați în lumea documentarelor de istoria naturii, este completată de imagini filmate de martori oculari.
De asemenea, telespectatorii află ce au de spus localnicii înspăimântați, care au văzut cu ochii lor cum acționează cei șase în lupta pentru supremație.