Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Discovery Channel transmite în premieră un nou documentar special despre coronavirus: „Covid-19: Pericol Mondial”

Discovery Channel va difuza în premieră cel mai recent documentar despre coronavirus, realizat de reporterii postului de televiziune polonez Superwizjer. Filmat într-o perioadă extrem de dificilă și neobișnuită, de-a lungul perioadei de izolare, Covid-19: Pericol Mondial va arăta cum pandemia a schimbat viața oamenilor din întreaga lume. Documentarul are premiera duminică, 30 august, ora 23:00, pe Discovery Channel.
Corona virus

„Covid-19: Pericol Mondial” ilustrează câteva dintre cele mai importante întâmplări din ultimele cinci luni ale pandemiei. Filmul documentar îi are în prim plan pe eroii care au alertat autoritățile și societatea cu privire la virusul suspect și periculos, care, deși provin din diferite părți ale Marii Britanii, Italiei sau Statelor Unite, împărtășesc aceleași consecințe ale pandemiei de coronavirus.

Folosindu-se de contactele pe care le dețin în întreaga lume, jurnaliștii de investigație „Superwizjer” au decis să realizeze un documentar în care să prezinte modul în care viețile oamenilor s-au schimbat în urma focarului răspândit la nivel mondial. Poveștile din film provin din China, Italia, Marea Britanie, SUA, Ecuador și India, autorii investigând numeroase documente și fotografii rare și, în cele mai multe dintre cazuri, chiar brutale. Multe dintre imagini vor releva o dimensiune necunoscută până acum a pandemiei.

Realizarea documentarului a fost o mare provocare pentru întreaga echipă „Superwizjer” și ceilalți jurnaliști implicați în proiect, întregul material fiind produs de la distanță, într-o perioadă în care planeta se afla în izolare. Urmărind documentarul, telespectatorii vor călători în jurul lumii, observând împrejurările extreme și evenimentele neobișnuite pe care oamenii le-au avut de înfruntat.

Începând cu ora 00:00, producția este urmată de redifuzarea documentarului Pandemia: COVID-19, care prezintă imagini din Wuhan din perioada în care orașul a fost închis, telespectatorii fiind martori ai tensiunii, curajului și devotamentului oamenilor în lupta contra COVID-19.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii