Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Din luna iunie, Bucureștiul va avea un palat al mobilierului de lux

Clădirea, monument istoric din 1881, are o suprafață de peste 1.200 de metri pătrați și se află așezată în mijlocul unei grădini de 900 de metri pătrați. Va găzdui biroul de arhitectură și design interior Studio Insign, un showroom exclusivist al Galeriilor Noblesse, dar și un ,,Centru de Artă și Evenimente”.
IMG_9543b

,,Palatul Noblesse” a fost achiziţionat la finalul anului 2012, din 2013 până în prezent fiind derulate lucrări majore de consolidare şi restaurare a diferitelor elemente arhitecturale din interiorul şi exteriorul acestuia. Investiția totală se ridică la peste 1,5 milioane de euro, clădirea urmând să găzduiască și diferite evenimente: vernisaje, expoziții, lansări de produse, petreceri exclusiviste cu meniu personalizat la cerere, dar și reuniuni de business, conferințe sau cursuri.

Punctul forte al noului Palat deschis în centrul Bucureștiului, între Piața Universității și Piața C.A.Rosetti, îl reprezintă detaliile clasice, recondiționate: săli placate cu marmură,  tavane pictate și suflate cu foiță de aur, pereți îmbrăcați în stucaturi realizate după tehnicile de la 1900, sobe elegante, ferestre înalte cu lemnărie sculptată, dar și piese de mobilier de la cei mai importanți producători din portofoliul Galeriilor Noblesse.

Așezat pe Strada Sfinților nr.7, actualul Palat Noblesse a fost, din 1903 până în anii ’50, proprietatea bancherului Leonid Berkovitz. Odată intrat în posesia Partidului Comunist, a devenit ,,Cercul Pionierilor și Șoimilor Patriei”, sectorul 2, fiind ulterior retrocedat moștenitorilor legali, apoi vândut și, în final, intrat în posesia unei bănci. Imobilul a intrat în posesia Grupului Noblesse după mai bine de 20 de ani în care a fost complet nelocuit.

,,Deschiderea Centrului de Arta si Evenimente –Palatul Noblesse înseamnă intrarea intr-un nou segment de business. Conceptul nou pe care îl propunem şi îl extindem pe piaţa din România este acela de design de evenimente.  Art de table, lighting design, food design sunt doar câteva dintre elementele care vor marca evenimentele create de către noi la Palatul Noblesse”, a declarat CEO Group Noblesse, Loredana Preda.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii