Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Diminețile femeilor de succes: DESPINA ANDREI

A renunţat la un job în fashion pentru a se implica în campanii umanitare. Dacă în urmă cu câțiva ani viața ei se desfășura între prezentări de modă și sesiuni de buying, după una dintre calamitățile naturale din Asia de Sud-Est, Despina a simțit dorința pregnantă de a contribui la ajutorarea celor aflați la nevoie. Acum este Communication & Fundraising Manager UNICEF România.
despina_andrei_IMG_43822

06:00
Trezirea. Dau drumul la radio și ascult știrile. Probabil neașteptat, dar mie îmi plac cele de la Radio România Actualități. Partea de meteo e importantă de fiecare dată, din motive ce țin de posibilele blocaje în trafic, dar și de vestimentație.

06:10
Verific dacă am mesaje: în mod clar, este o dependență greu de tratat. În funcție de dimensiunea răspunsului necesar, scriu pe loc sau amân pentru un moment ulterior.

06:15
Un pahar de apă la temperatura camerei, iar dacă nu sunt pe fugă, storc jumătate de lămâie în apă.

06:30
Un mic dejun cu adevărat frugal, adică fructe sau un iaurt în timpul săptămânii, iar în weekend un adevărat răsfăț! Am învățat în urmă cu câțiva ani, de la un nutriționist (pe ai mei acasă nu i-am ascultat), că micul dejun este obligatoriu și de atunci, chiar și când călătoresc extrem de devreme iau ceva foarte simplu pe drum.

06:40
Aleg o ținută rapid, de regulă o rochie, fiindcă e cea mai comodă variantă pentru mine. În acest fel nu trebuie să mă gândesc ce cu ce merge. Accesorii nu pun în fiecare zi, iar geanta evit să o schimb des din motive de logistică (în ea am cartele de acces, documente etc).

06:45
Plec pentru ora de sport la Attitude Pilates, unde mă simț răsfățată cu toate că într-un fel muncesc din greu. Se luminează până când termin ora și, dacă am noroc, strălucește și soarele.

Gândul îmi zboară la deadline-urile zilei și la întâlnirile pe care urmează să le am. Ar trebui să zic că sunt obosită, dar de fapt nu sunt deloc, am chiar mai multă energie decât atunci când am venit.

08:30
Ajung la birou și beau o cafea în timp ce îmi fac o listă cu punctele pe care mi le doresc eu de la ziua respectivă și încep oficial ziua de lucru.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii