FacebookTwitterLinkedIn

Ancheta fiscală din România a costat deja CME 12 milioane de dolari în trimestrul al patrulea al anului trecut și, în funcție de finalizarea acesteia, este posibil ca și alte sume să fie impuse companiei ca amenzi și prin recalcularea taxelor din trecut.

Deși există un grad de incertitudine privind digitalizarea terestră CME se așteaptă totuși ca licențele analogice terestre ale Pro TV să fie schimbate în licențe digitale, după luna iunie 2015 când România a programat încetarea transmisiilor analogice.

CME, care operează televiziunile ProTV, Acasă, Acasă Gold, Pro Cinema, Sport.Ro, MTV România și Pro TV International, a încheiat anul 2014 cu rezultate financiare pozitive în țara noastră, explicate prin creșterea cererii de publicitate și creșterea tarifelor de distribuție prin cablu și satelit negociate în anul 2013.

Tabel CME

Consumul total de publicitate pe întreaga piață de televiziune din România în 2014 a fost estimat de CME la 199 milioane de dolari, față de 189 în 2013 și 192 milioane în 2012.

Veniturile nete ale CME în România au crescut în 2014 cu peste 10% la 178,61 milioane de dolari, față de 162,3 milioane în 2013 și compania a realizat o creștere spectaculoasă a veniturilor din operațiuni înaintea taxelor și impozitelor de 37,2 milioane de dolari, față de doar 2,4 milioane în 2013.

Veniturile din publicitate ale CME în România anul trecut (vezi tabelul) au fost de 125,7 milioane de dolari (față de 119,6 în 2013), iar veniturile televiziunilor Pro TV din taxe pe abonat la cablu și satelit au fost de 45,8 milioane de dolari (față de 24,7 milioane de dolari, în 2013).