Cautare




, Staff

Uncategorized |
|

Diana Țugui: „Viața de cântăreț și cea de sportiv de performanță au foarte multe în comun: trăim într-un cantonament continuu”

Dacă alegi muzica, o alegi pentru întreaga viață, asta este ceea ce am învățat de la soprana Diana Țugui, pregătind interviul de mai jos. Nu există scurtături sau jumătăți de măsură, trebuie să cânți cu sufletul, iar studiul nu se termină niciodată.
Diana _ugui

Aveți ocazia să o ascultați pe artistă pe data de 13 mai 2019, la Sala Mare a Teatrului Național București, la Concertul de Gală „I Love Puccini”, alături de dirijorul Tiberiu Soare și Symhactory Orchestra.

Ce le-ai spune oamenilor care nu au fost ȋncă la un spectacol de operă, ca să-i convingi să ȋncerce acest gen? 

Aș face o comparație cu mâncarea. Nu poți să știi dacă nu îți place decât după ce încerci. Cu puțină pregătire – mă refer la libretul oricărei opere care poate fi găsit cu ușurință pe Internet – și ajutați de supratitrarea care este acum prezentă în toate teatrele din lume, nu mai este nevoie decât de puțină deschidere. Iar dacă, deși nu ai mai încercat niciodată să mergi la un spectacol de operă, vii într-o seară fără idei preconcepute, poți avea surpriza să îți placă.

Concertul din 13 mai va fi dirijat de către Tiberiu Soare. Ați mai lucrat împreună? Ce îi este lui caracteristic, ca dirijor?

Tiberiu Soare este unul dintre dirijorii mei preferați. Am mai lucrat împreună și de fiecare dată bucuria de a face muzică ne-a făcut, sper că pot vorbi și în numele lui, mare plăcere și ne-a adus multe satisfacții. Caracteristic lui, ca de altfel tuturor marilor dirijori, este atenția și dorința de a pune în valoare cântărețul.

Cum te pregătești pentru o seară pe scenă?

În ziua spectacolului îmi place să fiu singură sau cu soțul meu. Dacă stau să mă gândesc, nu prea știu cum trece ziua. Cu partitura în brațe, gândindu-mă la ce am de făcut, rememorând, mâncând ceva bun… și cam atât.

Acum spectatorii te pot vedea cel mai adesea pe scena Operei din Cluj, ce alte colaborări mai ai, pe lângă aceasta?

Am colaborări cu aproape toate instituțiile de cultură din țară. Pe lângă operă fac și vocal simfonic, de asemenea lied. Un artist complet trebuie să fie familiarizat cu toate aceste genuri.

Ai cântat în mari orașe din țară și din străinătate, cum diferă publicul de la un oraș la altul?

Diferențe pot fi la începutul spectacolului. La sfârșit cred că am reușit de fiecare dată să ajung la sufletele oamenilor și să fac diferențele să dispară.

Care sunt provocările din viața ta de soprană?

Provocările mele sunt cele autoimpuse. Dorința de a fi mereu în formă, oriunde aș cânta, este un lucru la care nu vreau să renunț. Nu contează mărimea scenei sau importanța teatrului. Datoria mea este ca de fiecare dată să fiu la cel mai înalt nivel. Are legătură cu respectul pe care îl am față de mine, față de darul pe care l-am primit de la Dumnezeu și față de cei care vin să mă asculte.

Cum crezi că poți ajunge tu, ca artist, la sufletul spectatorului?

Este o singură cale: sinceritatea trăirilor. Publicul nu mai reacționează la convenții și acceptă tot mai greu jumătăți de măsură. Vremea soliștilor de operă care rămân înțepeniți la marginea scenei, ridicând din când în când câte o mână, a trecut. Ca să nu mai spun că, atunci când ești sincer, chiar și vocea capătă culori nebănuite.

Este viața de soprană una competitivă?

Probabil că viața de soprană este cea mai competitivă. Cele mai multe voci din operă sunt cele de soprană. Așa că vă închipuiți ce greu e să răzbați. Dar nu imposibil. Pentru că seriozitatea și devotamentul pentru această artă vor fi întotdeauna prețuite și remarcate la un moment dat.

Cât de mult contează partenerul cu care urci pe scenă? Poate fi reușit un spectacol în ciuda „lipsei de chimie” la nivel personal între doi artiști?

Cred cu tărie în chimia și compatibilitatea dintre oamenii care cântă împreună pe o scenă. Partenerul cu care ai sau nu energie comună te poate ridica sau te poate coborî. La fel ca-ntr-o trupă de jazz, unde în momentele de improvizație muzica curge natural, firesc, strălucitor. Odată intrați în acest flux energetic se pot naște momente inimaginabile. Atunci când competiția personală este lăsată la o parte iar partenerii de scenă se completează și se bucură de muzica pe care o creează, publicul este absorbit de emoția și sinceritatea personajelor iar momentele de grație sunt gata să se nască.

Cum s-a îmbinat copilăria ta cu studiul serios al muzicii?

Copilăria mea a fost, într-adevăr, înconjurată de muzică. Însă aproape niciun copil nu înțelege la început necesitatea studiului. Părinții trebuie să fie fermi, mai ales în stadiile incipiente de învățare.

Odată cu trecerea timpului, studiul a început să facă parte din viața mea. Am avut multe momente când, lăsând să treacă o zi sau două fără să studiez, m-am simțit de-a dreptul vinovată. Aveam senzația că a mai trecut o zi în care nu am realizat nimic. Ce-i drept, nu sunt mari diferențe față de ce mi se-ntâmplă chiar și acum, după atâția ani.

Muzica cere dedicație și studiu întreaga viață; tu cât timp te pregătești zilnic?

Total de acord cu această afirmație. De multe ori am spus că viața de cântăreț și cea de sportiv de performanță au foarte multe în comun: trăim într-un cantonament continuu. Încerc să fac pauză o zi pe săptămână, iar în rest să studiez minim două ore pe zi.

Pentru mine, emoția creatoare se poate naște doar când urc pe scenă pregătită până în cel mai mic detaliu. Abia atunci mă pot bucura cu adevărat de muzică.

Interviu realizat de Fundația Calea Victoriei.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii