Investiția dezvoltatorului va fi de 690.000 Euro.
Proiectul are funcțiune de grădiniță integrată ansamblului Boreal Plus și va fi dezvoltat pe o suprafață de 1.350mp, cu regim de înălțime de P+1 și o suprafață desfășurată de 1.400 mp. Lucrările vor începe după obținerea de către dezvoltator a autorizației de construire, estimată pentru luna iunie 2021.
„Fiecare familie își dorește un mediu în care se poate dezvolta armonios, iar această nevoie ne-a motivat să concepem proiectul Boreal Plus punând accent pe funcționalitățile necesare unei comunități tinere, care contribuie la o calitate a vieții ridicată. Prin integrarea unei grădinițe în cadrul ansamblului, ne dorim să oferim părinților un plus de confort și siguranță, dar și mai mult timp la dispoziție pentru a-l petrece alături de copiii lor. Obiectivul principal este de a construi o grădiniță la standarde de înaltă calitate și eficiență energetică, care să fie un beneficiu real al comunității Boreal”, a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.
Ansamblul rezidențial Boreal Plu este dezvoltat pe un teren de 43.000 mp, în zona Palazu Mare și va include panouri solare și sisteme eficiente pentru gestionarea deșeurilor și a apei folosite. Proiectul cuprinde spații verzi amenajate pe o suprafață de 12.000 de metri pătrați.
În plus, proiectul va cuprinde 18 vile și 9 blocuri cu 673 de apartamente premium și 811 locuri de parcare. Lucrările de construcție au început anul trecut și vor fi finalizate în trei etape, corespunzătoare celor trei faze de dezvoltare, începând cu finalul acestui an.