FacebookTwitterLinkedIn

Kenzo Takada a fost primul designer japonez care a reușit să-și câștige locul pe capricioasa scenă a modei pariziene. Printurile sale cu motive jungle, formele neobișnuite și modul aparte în care se exprima prin culoare i-au adus notorietate lui Kenzo, care s-a stabilit în capitala Franței în 1960 și și-a petrecut aici restul vieții.
Născut în 1939 într-o mică localitate de lângă Osaka, Kenzo Takada a fost unul dintre primii bărbați care s-au înscris la Bunka Fashion College din Tokio. A plecat la Paris când avea 26 de ani, deși nu vorbea deloc franceza. O perioadă s-a întreținut vânzând schițe caselor de modă, după care și-a încercat norocul pe cont propriu, cu un magazin denumit Jungle Jap – ai cărui pereți i-a pictat cu imagini tropicale inspirate de tabloul Vis al lui Henri Rousseau, care l-a obsedat încă de la sosirea în Franța.
Adept al modei unisex, Kenzo și-a format un stil personal, bine delimitat de curentele modei pariziene și având ca sursă constantă de inspirație Japonia – țara natală i-a fost designerului muză pe tot parcursul carierei sale.

În 1971, Kenzo dă lovitura după ce revista Elle îi publică pe copertă una dintre creații și redactorii de modă încep să participle la lansarea colecțiilor sale. Un an mai târziu, Jungle Jap traversează Atlanticul pentru a constata că are o problemă cât se poate de serioasă cu… numele, Jap fiind un peiorativ cu care soldații americani se refereau la japonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Kenzo decide să dea brandului propriul nume care, în câțiva ani, se transformă într-una dintre cele mai influente case de modă din lume: după colecțiile casual Kenzo Jeans și Kenzo Jungle, sunt lansate liniile de parfumuri și de ochelari. Aerul tineresc și coloritul exuberant al creațiilor sale îl plasează pe Kenzo în rândul designerilor inovatori, alături de Yves Saint Laurent și Karl Lagerfeld, care au dat colecțiilor pret-a-porter acea lejeritate sofisticată.
În 1990, Kenzo se afla în plin avânt, de aceea vestea că designerul va vinde brandul conglomeratului LVMH ia pe toată lumea prin surpindere. Însă pentru Kenzo Takada, anul 1990 a fost cel mai dificil, după cum a mărturisit într-un interviu: partenerul său de viață s-a stins, iar partenerul de afaceri a suferit un atac de cord. Designerul rămâne la conducerea creativă a casei până în 1999, când se retrage. Avea 60 de ani.
Fără să mai fie în lumina reflectoarelor, Kenzo Takada a rămas activ: a pictat și a creat costume pentru spectacole de operă, iar anul trecut a lansat brandul lifestyle K3.
Kenzo Takada este deja un clasic ale cărui creații sunt prețuite ca sursă de inspirație de actualii designeri ai casei de modă. În 2018, colecția La Memento, semnată de Carol Lim și Humberto Leon, a omagiat tradiția casei Kenzo reinterpretând schițele fondatorului, iar anul acesta directorul artistic Felipe Oliveira Baptista s-a inspirat din printurile florale și siluetele acoperite de văluri pentru colecția primăvară-vară 2021, făcând aluzie la efemeritate și la relația fragilă pe care omenirea o are cu natura – una dintre convingerile lui Kenzo Takada.

Foto KENZO, LVMH