Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Despre Wonder Woman în episodul al doilea din „Istoria secretă a benzilor desenate” pe 3 martie la AMC

AMC difuzează al doilea episod din seria-documentar în șase părți „Istoria secretă a benzilor desenate”, găzduită de Robert Kirkman, sâmbătă, 3 martie, de la ora 14:00, episodul fiind dedicat personajului Wonder Woman apărut în anul 1941 în revistele DC Comics, informează Media Expres.
AMC

Printre personalitățile intervievate în acest episod, care și-au legat numele de Wonder Woman, se numără: Lynda Carter (foto), Lucy Lawless, Michelle Rodriguez și Patty Jenkins (care a regizat recentul succes cinematografic „Wonder Woman”, al zecelea cel mai de succes film din 2017, la box-office-ul mondial, cu încasări de peste 821 milioane de dolari), notează Media Expres.

Wonder Woman a fost creată de DC Comics în 1941, „părinții” ei fiind profesorul de psihologie William Moulton Marston și desenatorul Harry G. Peter. Marston le-a folosit ca modele pe soția lui (Elizabeth) și amanta sa (Olive Byrne); în anii ’20, cei trei locuiau în aceeași casă, crescându-și copiii împreună (ceva nemaiauzit la acea vreme). Acest „ménage à trois” a fost ecranizat recent în filmul „Professor Marston and the Wonder Women” (2017).

William Moulton Marston, care a contribuit la inventarea poligrafului, ajutat de Elizabeth, a devenit interesat de benzile desenate datorită copiilor lui, într-o vreme în care acestea erau considerate periculoase pentru cei mici. Marston a venit cu o idee genială de marketing – a dat un interviu prin intermediul căruia i-a momit pe cei de la DC Comics, unde a fost angajat.

După 1947, când Marston a murit de cancer, personajul creat de el a suferit transformări majore, iar eforturile făcute de Elizabeth și Olive pentru a le opri au fost inutile.

RECLAME PENTRU SPĂLAREA CREIERELOR

Renașterea personajului a venit la TV, odată cu serialul cu Lynda Carter în rolul principal (1975 – 1979). Keri Russell narează al doilea episod; actrița a fost vocea aprigei Wonder Woman în filmul animat omonim din 2009, lansat direct pe DVD.

Prezentatorul seriei, Robert Kirkman, este printre altele creatorul benzilor desenate „The Walking Dead”, care au fost ecranizate de AMC începând cu anul 2010.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii