Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Despre tihnă

În timpul vacanței de iarnă, dar mai ales în primele zile de revenire la birou în luna ianuarie, m-am gândit mult la tihnă. Tihna, așa cum o înțeleg eu, este, desigur, odihnă fizică, răgaz de la alergătura cotidiană, de la muncă, activitate. Dar, mai mult decât atât, cred că tihna este, de fapt, odihnă sufletească, odihna minții. Sau, cum ar spune englezii, acea neprețuită și extrem de eluzivă peace of mind.
Raluca_Life New_edito

Mă gândesc că oboseala noastră, a oamenilor moderni, locuitori la oraș, provine, în mare parte, din agitație, din toate drumurile, întâlnirile, postările, socializările (forțate sau nu, plăcute sau nu), din toate mesajele și interacțiunile (din nou plăcute sau nu – cert este că sunt multe, prea multe), din toate informațiile și știrile, multe nefolositoare, dar în mod clar provocatoare de mari neliniști.

Ce n-aș da, mă gândesc adesea, să fiu și eu ca o eroină din romanele lui Austen și să am luxul de a străbate în fiecare zi mile întregi din peisajul rural englezesc, preferabil cu o carte în mână. Cu siguranță aș avea tihnă, aș avea peace of mind.

După care îmi dau seama că nici ele nu erau scutite de grijile, și neplăcerile, și vicisitudinile cotidianului (măcar eu nu trebuie să-mi bat capul că dacă nu mă mărit, o să ajung pe drumuri). Pe de altă parte, ce aveau ele și nu avem noi (sau nu mai avem) este puterea de a face față problemelor rămânând în tihnă, cu pace și optimism. Cred că e ceva ce ține de credință, de educație, de principii – de toate ancorele la care, adesea, omul modern renunță, în alergarea sa după aici și acum.

Și, în timp ce mă văitam că viața mea agitată nu permite tihnei să se instaleze, mi-am amintit de generația de sacrificiu de la ’48-’50, când mii și zeci de mii de oameni, de la o viață de tihnă și bucurii, au ajuns fie în închisori, fie la canal, fie pe stradă (în cel mai bun caz); mi-am amintit de deținuții politici, care și-au păstrat calmul, demnitatea și libertatea sufletească în ani de carceră. Mi-am amintit de străbunica mea, care și-a păstrat credința, cumpătul și demnitatea când, dintr-o soție și mamă fericită și răsfățată, a ajuns peste noapte o văduvă săracă lipită pământului, cu șase copii de întreținut. Nu a intrat în depresie, nu a paralizat de anxietate, nu s-a înrăit, nu a șovăit – a mers înainte și a crescut singură șase copii, dintre care unii au avut cariere ilustre, toți oameni cu principii solide. Pentru că altfel nu concepea și nu se putea. Și avea pace. Neclintită.

Așa că, mă gândesc, nu trebuie să aștept momentul și contextul perfect ca să mă așez în tihnă, ci să îmi exercit credința și voința pentru a obține această pace care întrece orice pricepere, chiar și așa, în mijlocul lumii dezlănțuite.

#sătrăimfrumos

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii