Cautare




, Contributor

Critic și istoric de artă, expert atestat al Ministerului Culturii, consultant al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I.

Lifestyle |
|

Despre eșec

La întrebarea unui prieten legată despre ce o să mai scriu în Forbes, i-am spus că încă mă gândesc, dar poate că voi încerca să scriu despre eșec. Dacă, iniţial, nu eram convins asupra temei, reacţia lui m-a făcut să vreau și mai mult să scriu despre acest subiect: „Cum să scrii despre eșec în Forbes?“, pronunţă încruntat.
Adrian Buga_contributors

În felul acesta, motivat de îndârjirea răspunsului, am pornit  pe drumul eșecului − cu surle și trâmbiţe. Și pe bună dreptate, cum să nu scrii despre eșec când peste tot se vorbește despre succes, despre cum să reușești în viaţă, în sport sau în te miri ce.

Sunt din ce în ce mai mulţi oameni care cred că succesul este egal cu reușita deplină, cu o linie perfect ascendentă până pe culmile fericirii. Un fel de premiu care stă lipit de fruntea noastră, asemenea banilor pe frunţile lăutarilor. Ne prezentăm succesul cu mândrie, să-l vadă toţi oamenii, dar nimeni nu știe cu ce preţ l-am obţinut.

Mică istorie a eșecului

Istoria eșecului începe cu noi. Da! Prin faptul că ne comparăm constant. Comparaţia este extrem de nocivă. Probabil că pe vremea când eram noi mici aveam alte moduri de a ne compara, dar cât de grăitor poate să fie gestul unui copil care, lipindu-și degetul mare și arătătorul de frunte în forma literei L, strigă către alt copil: Loser! Întrebarea este: care copil, ajungând la maturitate, a reușit cu adevărat să răzbată? Intimidatorul sau intimidatul? Pot da exemple nenumărate din toate știinţele cu cei care au făcut mari descoperiri precedate de mari eșecuri. Și atunci să-i povestesc copilului meu de eșec sau să-l bombardez doar cu informaţii despre succes? Am decis să-i spun despre amândouă, dar vouă am să vă povestesc aici doar despre eșecul și importanţa lui.

Ce putem învăţa din eșecuri

În faimoasa Encyclopédie franceză, Diderot nuanţează cuvântul eșec și ne spune că vine în nenumărate contexte și are nelimitate substraturi. Eu cred că vine și în nenumărate gusturi, în special în variaţii ale gustului amar. Eșecul merge mână în mână cu scuzele și părerile de rău. Eșecul ca greșeală banală, neintenţionat, aduce de la sine, dacă nu suntem idioţi, scuzele și părerile de rău.

Din păcate, în dorinţa noastră de a reuși, de multe ori dăm greș. Este normal în teorie să greșești, dar cum îi explici șefului, partenerului de viaţă sau profesorului așa ceva? Aici este etapa în care caracterul se întărește sau nu, depinde de reacţii.

Sunt eșecuri care se perpetuează, mărunte ca picăturile de ploaie. Sunt eșecuri care se sparg ca un balon umflat, sau, pur și simplu, sunt eșecuri care doar îţi consumă timpul, par simple și inofensive, dar la fel de periculoase. Sunt și eșecuri care ne învaţă lecţii rapide: fii mai atent, nu te mai grăbi, verifică-ţi răspunsurile de mai multe ori. Dar ce facem cu eșecul mare, răsunător?

Cele pe care le considerăm lecţii supreme: un eșec în căsătorie, în afacerea căzută la pământ, în creșterea copiilor; toate sunt chinuitoare în timp, dar ne întăresc și caracterul. În urma acestor eșecuri, mai încercăm încă o dată, sau de mai multe ori, până reușim.

Rolul și funcţia eșecului

Vreau să mă îndrept și spre rolul și funcţia eșecului în atingerea succesului, cu toate stările lui de agregare. Eșecul nu este fratele urât al succesului, frate pe care-l lași, zăvorât cu cheia, acasă. Nu! Eșecul este fratele geamăn al succesului, diferenţa este că eșecul s-a născut primul, iar succesul al doilea.

Sunt eșecuri care duc spre căi nebănuite, pe care nu le percepeam înainte. Eșecuri accidentale care ne deschid ferestre spre lumi pe care nici nu le visam. Sunt eșecuri de anunţare: teoria asta nu merge, hai să încerc alta. Știinţele exacte au mai mulţi stâlpi de susţinere, iar eșecul este unul dintre ei. Câte descoperiri importante s-au făcut cu „ajutorul“ eșecului.

Sunt eșecuri care funcţionează provizoriu pe post de succes,  dar care apoi se dovedesc a fi ceea ce au fost dintotdeauna – niște iluzii: ce ar fi chimia modernă fără eșecul alchimiei? Sunt cărări pavate cu eșecuri care duc spre alte drumuri la fel de pline de gropi ale eșecului, dar prin cartografierea  lor și prin nenumărate încercări de a găsi drumuri nebătătorite, apare și autostrada succesului. Pe această autostradă trebuie să ajungem singuri, să respectăm regulile de circulaţie, să fim atenţi la ce se întâmplă în faţă și să anticipăm.

Eșecul stă la temelia succesului!

Dacă susţine succesul, de ce este eșecul un subiect tabu? Am stat de vorbă cu nenumăraţi oameni, oameni care au reușit în viaţă, și toţi mi-au povestit despre nenumăratele eșecuri din viaţa lor. Există o mare diferenţă între învăţăturile despre eșec: pentru mulţi este o noţiune abstractă, nu vor să audă, la școală nu se învaţă nimic, iar la serviciu ferească Domnul să pomenești de eșec.

Dar să facem diferenţa dintre eșecurile catastrofice și cele care se întâmplă mai mereu, cele pe care le consider utile. După cele catastrofice, în care simţi că parcă te-a lovit  bomba atomică, nimic nu mai supravieţuiește. Totul este năruit. Eșecurile utile, notabile, sunt cele după care îţi apar, în valuri: întrebări utile, idei bune, dar și stări de perplexitate și gânduri contradictorii – toate acestea activând în capul nostru bomba cu neuroni.

Eșecul total

Sunt eșecuri care trebuie încurajate: ce s-ar întâmpla dacă un gimnast care pregătește un exerciţiu ar renunţa de la primele căzături? Evident că doare să cazi, dar altfel cum putem reuși!?

În eșecul total, diferit și unic faţă de toate tipurile de eșec, scuzele și părerile de rău sunt inutile. Eșecul total este mut. Eșecul total este plin de senzaţii în care cineva te îngroapă de viu și îţi mai bate și câteva cuie în mâini și picioare. Eșecul total este o stare pură.

CITEȘTE ȘI Andrey Remnev – your craft’s creation!

De multe ori, cei care coboară ștacheta eșecului total încep să râdă ca lunaticii. Vă mai aduceţi aminte eșecul total din cartea Zorba grecul? După prăbușirea instalaţiei de pe munte și la întrebarea englezului: „Și acum ce facem, Zorba?“, răspunsul vine de la un om aproape fericit, smintit și zâmbind ca un copil: „Acum te învăţ să dansezi, englezule!“

Eșecul lăuntric, cel pe care nu-l împarţi cu nimeni!

Mă refer la înţelegerea eșecului adânc, cel al lumii noastre cea de toate zilele. Eșecul din sine și în sine. Succesul este o povară permanentă. Eșecul poate fi a doua viaţă. Și din acest motiv putem numi succesul eșec, iar eșecul succes. Așa cum putem numi credinţa noastră necredinţă. Trebuie să depășim noţiunea eșecului de suprafaţă și să ajungem, deschizându-ne ochii și sufletul, la eșecul contradictoriu, cel din esenţa vorbelor: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! (Marcu 9, 24).

Necredinţa este un vas spart, un eșec. O spărtură din noi. Asumându-ne spărturile lăuntrice, începem să ne cunoaștem. Cunoașterea duce spre reconstrucţie. La fel ca în arta Kintsugi de reparare a vaselor de ceramică japoneze, care, după ce au fost sparte, au parte de a doua viaţă − fiind lipite cu aur. Cu cât ne vedem spărturile, cu atât mai repede putem să le lipim. Dar câţi dintre noi recunosc ce sunt: un vas întreg, unul spart sau unul lipit cu aur?

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii