Cum au fost pentru tine primele șase luni ale acestui an?
Am încercat să rămân calm și să mă reconectez la valorile tradiționale ca sursă de inspirație pentru următoarele sezoane și să implementez noi tehnici tradiționale ale meșteșugurilor vechi în colecțiile mele. Până acum 2020 a fost un bun, care a debutat cu două premiere ale unor filme pentru care am realizat costumele și am reușit să termin unele proiecte mai vechi de familie.
Dacă ar fi să iei de la început anul 2020, ce ai schimba?
Sincer, nu aș schimba decât această invazie mai mult sau mai
puțin preconizată sau controlată a unui virus care a schimbat cursul omenirii pentru o vreme, DAR care ne-a ajutat pe toți să ne apropiem mai mult de familie.
Cum îți vei ghida businessul de acum înainte?
Cu siguranță o să mă concentrez pe vânzările în mediul online și voi păstra trei locații strategice pe plan internațional pentru vânzarea off-line directă.
Cum crezi că a afectat pandemia industria modei?
Ca și după criza din 2009, vom avea cu siguranță colecții mult mai comerciale și multifuncționale și multe dintre branduri se vor reinventa. Fiecare va interpreta diferit această perioadă, dar sigur vor fi inițiatori ai unor colecții unisex spre androgin inspirate de salopetă și masca de protecție… Dar să fii „fashion” va învinge!
Ce ai făcut în perioada de izolare?
O realizare măreață pentru mine este faptul că am reușit să avansez foarte mult cu reconversia casei bunicii într-un „centru tradițional de conectare la o viață simplă”, atât pentru copii, cât și pentru adulți, un loc în care poți lua contact cu valorile tradiționale ale satului românesc, dar și să te inițiezi în unele meșteșuguri, cum ar fi arta țesutului la război – sau pur și simplu te poți deconecta pentru o perioadă de la o viață mult prea rapidă și conectată la 4G.
Ce pregătești acum?
În acest moment sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru lansarea colecției de vară 2021 la New York Fashion Week, precum și cu intrarea într-un nou magazin din SUA până la finele anului.
Care ar fi cea mai importantă lecție învățată în pandemie?
Să fiu mai cumpătat!