Cautare




, Contributor

Servicii financiare |
|

Depreciere-record a leului față de euro

bani_lei.jpg
În perioada 1- 27 ianuarie 2014, leul s-a depreciat cu cca 1,6% faţă de euro. Acesta este cel mai slab început de an al monedei naționale din 2010 şi până în prezent.

"Prima etapă a deprecierii (aproximativ în prima săptămână din 2014) a survenit pe fondul creşterii aversiunii față de riscul implicat de investiţiile în zone emergente, respectiv ca urmare a intrării masive la cumpărare pe dolarul american, în virtutea continuării măsurilor de contracţie monetară în SUA și în anul curent; în consecinţă, a avut loc ieşirea din zona emergentă a capitalurilor speculative, întrucât asumarea riscurilor nu mai face sens atunci când dolarul oferă randamente în creştere şi riscuri mici", a arătat Cosmin Enache, Director General Adjunct al casei de brokeraj (SSIF) Equity Invest.

Întărirea dolarului american la început de an a dus astfel la deprecierea monedelor din regiune inclusiv în raport cu euro: după primele 7 zile din ianuarie, leul a scăzut cu aproape 0,7% faţă de euro, zlotul şi coroana cehă cu aproape 0,6%, iar forintul cu aproximativ 1,1%.

Cea de-a doua etapă de depreciere a leului a fost determinată de măsurile de relaxare a politicii monetare, ciclu început de BNR încă de anul trecut.

"Cred că în 2014 leul ar putea fi mai sensibil faţă de măsurile BNR, varianta unei noi reduceri atât a dobânzii de referinţă, cât şi a rezervelor minime obligatorii fiind posibilă în acest an, mai ales în contextul în care inflaţia va rămâne în scădere. În plus, piaţa aşteaptă ca FED să reducă în continuare programul de relaxare cantitativă, iar întărirea USD (ca efect) va pune- cel mai probabil- din nou presiune pe monedele regionale, deci inclusiv pe leu.Să menţionăm însă ca devalorizarea leului îi dezavantajează pe unii, dar are şi avantaje; desigur că, pe de o parte, defavorizează populaţia şi firmele cu credite în euro; pe de altă parte însă, susţine exporturile oferind un impuls de creștere cererii externe pentru produsele româneşti. Cel mai important lucru însă este ca paritatea să nu fie foarte volatilă, limitând astfel posibilitățile de prognoză ale agenților economici, însă sunt sigur că de acest aspect va avea grijă Banca Națională", a arătat Cosmin Enache.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii