Astfel, Vila Capo, una dintre proprietățile emblematice din zona centrală a Bucureștiului, situată pe Aleea Alexandru, în apropierea Pieței Victoriei, va găzdui o clinică de stomatologie, un centru de producție de tehnică dentară de înaltă tehnologie, precum și un centru de educație clinică și tehnică și transfer de know-how.
Proprietatea are o suprafață construită de 2.400 de metri pătrați, din care suprafața utilă reprezintă 1.700 de metri pătrați, iar structura este formată din două subsoluri și patru etaje supraterane.
„Principalele motive care ne-au determinat să alegem Vila Capo pentru dezvoltarea proiectelor noastre sunt specificațiile tehnice, care s-au potrivit perfect conceptului nostru, alături de valoarea arhitecturală excepțională a imobilului”, a spus Ignătescu.
Vila Capo a fost construită în perioada interbelică, având elemente Artdeco și accente neoclasice. În urmă cu trei ani, a trecut printr-un amplu proces de reconstrucție și tehnologizare, adăugându-i-se climatizare, ascensor panoramic și ascensor auto, post trafo și generator proprii și finisaje de lux.
„Suntem încrezători că Centrul Labvision, un concept modern, bine conturat, va pune în valoare imobilul de care vor beneficia atât angajații, cât și partenerii, pacienții și clienții care îi vor trece pragul”, a spus David Stănescu, Senior Broker în cadrul Office Agency al C&W Echinox.