
Ginecologul Denis Mukwege îngrijeşte victime ale violenţelor sexuale în Republica Democratică Congo. Irakiana Nadia Mourad, o activistă a drepturilor omului care provine din comunitatea yazidi, a fost scalvă sexuală a grupării Statul Islamic (SI).
Berit Reiss-Andersen, preşedinta Comitetului Nobel norvegian, a apreciat că cei doi sunt „cruciali” în lupta împotriva crimelor, potrivit BBC: „Ei au tratat mii de victime ale agresiunilor (sexuale) într-un război civil îndelungat care i-a costat viaţa pe mii de congolezi”.
În total, 331 de persoane şi organizaţii au fost nominalizate în acest an la Premiul Nobel pentru Pace.