Stocul total de credite de consum este în scădere, de la 67,4%, acum cinci ani, la 54,4%, anul acesta, reducerea fiind de 19%, deși producția nouă a crescut, reprezentând 17,8% din total, anul trecut.
„Stocul s-a redus, pentru că, în anii 2014-2015, am avut în vedere, la nivel de piață, finalizarea creditelor acordate în anii 2007-2008, anii de glorie pentru creditul de consum. Expunerea totală a populației nu crește neapărat îngrijorător, pentru că, deși observăm o creștere importantă a producției noi de credite, undeva la 50% sunt refinanțări, care au avut două scopuri. Unele sunt refinanțări pentru reducerea de costuri, ceea ce s-au întâmplat în volume importante în ultima perioadă, dar și diverse upgrade-uri de limite pentru investiții, pe termen mediu și lung. După o scădere mai importantă, anul acesta sperăm la o stabilizare a creditului de consum”, a precizat Demetrian.
De asemenea, perioada medie pentru un credit de consum s-a restrâns la șapte ani, în anii 2014-2015, după ce în perioada 2007 – 2008 ajungea aproape de zece ani.
În plus, vicepreședintele BCR consideră că un semn de stabilitate este acela că o mare parte din creditele de consum sunt accesate în prezent de populație, pentru îmbunătățirea condițiilor de trai:
„Există foarte multe credite de consum accesate și pentru renovarea de locuințe, pentru bunuri în casă, dar nu neapărat pentru tehnologie nouă. Ceea ce mi se pare corect pentru o populație care trăiește în continuare într-un spațiu locativ cu un nivel scăzut”.
Riscul pe piața creditelor de consum este că 40% dintre debitori au apelat la un astfel de împrumut de la IFN-uri, chiar dacă aveau un credit la o bancă.
„Un nivel de 40% este un unul important. Când au intrat primele IFN-uri în piață, acum zece ani, în general asociate unor bănci mari din sistem, nu vorbeam despre acest număr, spuneam că este mic față de ceea ce se întâmplă în piață”, a detaliat Demetrian.
În ultimii cinci ani, DAE s-a redus de la 13,8% la 10,3%, dar valoarea medie la creditele acordate de IFN-uri este de 30-50%.