Cautare




, Forbes Staff

Macroeconomie |
|

Deloitte: Predictibilitatea mediului fiscal rămâne incertă

Predictibilitatea mediului fiscal românesc rămâne incertă, iar stabilitatea  la care pare că asistăm de la începutul acestui an poate fi relativă, având în vedere faptul că legiuitorul amână adoptarea schimbărilor solicitate de mediul de afaceri pentru a corecta măsuri luate fără studii de impact și fără consultare cu părțile implicate, afirmă experții Deloitte România.
Deloitte Tax & Legal, 02

Cu toate aceste restanțe și cu modificările care se anunță în anii următori, în special din necesitatea de aliniere la reglementările europene, predictibilitatea mediului fiscal românesc rămâne incertă, susțin reprezentanții Deloitte.

Dan Bădin, Partener coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România, susține căanul 2019 a fost mai temperat din punctul de vedere al numărului schimbărilor fiscale, comparativ cu anii anteriori, când am avut parte de sute de schimbări în decursul a numai 12 luni, precizează.

“Discuțiile s-au purtat în jurul OUG 114/2018, act normativ adoptat peste noapte, fără consultări prealabile și care, din această cauză, a necesitat numeroase retușuri. Anumite aspecte au fost în oarecare măsură corectate, respectiv prevederea referitoare la taxa pe activele bancare și cea cu privire la cerințele de capital pentru administratorii fondurilor private de pensii Pilonul II. În schimb, în telecomunicații și energie, prevederile OUG 114/2018 rămân în vigoare, deși au existat în Parlament numeroase propuneri de modificare, nefinalizate însă. Rămâne de văzut în ce măsură autoritățile vor da curs solicitărilor mediului de afaceri în viitorul apropiat, în contextul unor constrângeri bugetare în creștere, dar și al schimbărilor politice“, a declarat Dan Bădin.

De altfel, conform OG 6/2019, contribuabilii cu restanțe la bugetele de stat pot opta pentru restructurarea acestora, în baza unei notificări, urmată de un dosar de restructurare. Alexandra Smedoiu, Partener Impozitare Directă, Deloitte România,  a precizat că beneficiarii pot obține anularea a până la 50% din obligațiile fiscale principale și anularea obligațiilor accesorii. Având în vedere că termenul de depunere a notificărilor este mâine (31 octombrie 2019), nu există încă o statistică privind numărul de potențiali beneficiari ai acestor prevederi, însă, chiar dacă numărul de beneficiari nu va fi unul mare, este de așteptat ca volumul obligațiilor de restructurat să fie unul semnificativ.

“Pe de o parte, această restructurare privează bugetul de stat de sume de recuperat în viitor, iar pe de altă parte creează un mediu neconcurențial pentru contribuabilii corecți, care nu primesc bonificații pentru plata la timp a impozitelor. Nu în ultimul rând, astfel de programe derulate în trecut într-o formă sau alta de alte state membre ale Uniunii Europene a trebuit să treacă de testul ajutorului de stat, incompatibil cu piața unică“, a precizat Alexandra Smedoiu.

De alftel, Începând cu data de 1 ianuarie 2020, ca urmare a aplicării Directivei europene privind remediile rapide, intră în vigoare noile reguli privind scutirea de TVA în cazul livrărilor intracomunitare, cu scopul de a uniformiza reglementările în acest domeniu la nivelul UE. În acest context, până la 31 decembrie 2019, România trebuie să transpună în Codul Fiscal prevederile Directivei UE și să modifice ordinele ministrului Finanțelor referitoare la operațiunile al căror regim de TVA va fi diferit de la data de 1 ianuarie 2020.

“Noile reguli vor crește importanța declarației recapitulative (D390) și pot schimba tipul și modul de gestiune a documentelor care justifică transportul bunurilor între statele membre“, subliniază Vlad Boeriu, Partener Impozitare Indirectă, Deloitte România.

În schimb, potrivit experților Deloitte România, pe plan intern, preocupările viitoare sunt legate în principal de constrângerile bugetare, dar și de alinierea legislației naționale la cea europeană, precum și de reforma administrației fiscale. Este de urmărit și parcursul parlamentar al proiectelor de acte normative cu impact fiscal inițiate în vara acestui an.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii