
Piața de fuziuni și achiziții din România a avut o valoare de 258 de milioane de euro, în primul trimestru al acestui an, arată o analiză a Deloitte România realizată pe baza surselor publice și a tranzacțiilor cu valoare comunicată.
Nivelul este cu 35,6% mai scăzut, comparativ cu cel înregistrat în primul trimestru al anului trecut, fiind cel mai puțin valoric trimestru din ultimii patru ani – 332 de milioane de euro în primul trimestru 2016 și 667 de milioane de euro în primul trimestru 2015.
„După finalul anului 2017, care a reprezentat un record, activitatea de fuziuni și achiziții a debutat lent, însă rămânem optimiști în ceea ce privește evoluția din acest an a pieței de M&A. Am contabilizat o singură tranzacție cu o valoare anunțată oficial de peste 100 de milioane de euro în acest interval, comparativ cu cinci în ultimul trimestru din 2017”, a spus Ioana Filipescu, Partener Consultanță Fuziuni și Achiziții al Deloitte România.
În total, au fost anunțate 19 tranzacții în primul trimestru din acest an, inclusiv cele a căror valoare nu a fost anunțată oficial, cu 50% mai puțin, față de cele 30 de tranzacții anunțate, în perioada similară a anului trecut.
„Finanțarea în serie B prin care start-up-ul românesc UiPath a atras trei dintre cele mai puternice fonduri din sectorul de tehnologie din lume a creat primul unicorn din sectorul de IT din România, o premieră pentru mediul local de business, care a pus definitiv România pe harta marilor investitori specializați în tehnologie. UiPath, companie cu o evoluție fulgerătoare, confirmă ascensiunea sectorului IT, vedeta economiei românești din ultimii ani. Ne așteptăm să vedem și în viitor numeroase alte tranzacții în acest domeniu, unde numărul start-up-urilor este în creștere“, a mai spus Ioana Filipescu.
Analiza Deloitte exclude tranzacțiile cu o valoare mai mică de 5 milioane de euro, iar în primul trimestru al acestui an au fost anunțate un număr semnificativ de tranzacții sub acest nivel.
* Notă: Graficul include tranzacțiile anunțate în perioada relevantă cu valoare declarată și cu o valoare mai mare de 5 mil. euro. Cifrele istorice sunt ajustate la zi cu valoarea tranzacțiilor rezultată din ultimele informații disponibile.
Cele mai mari tranzacții din primul trimestru 2018 au fost:
- Finanțarea în serie B acordată de către Accel, Capital G și Kleiner Perkins Caufield & Byers start-up-ului românesc UiPath specializat în dezvoltarea de soluții pentru automatizarea proceselor interne cu ajutorul roboticii (153 de milioane de dolari). Tranzacția marchează o premieră pentru sectorul de IT, UiPath devenind primul unicorn românesc, un startup a cărui evaluare a depășit un miliard de dolari.
- Achiziția de către Unilever a producătorului de înghețată Betty Ice, la finalul unei proceduri competitive de vânzare (valoare necomunicată oficial).
- Cumpărarea de către GreenGold Asset Management AB/KB a Cascade Empire și a diviziei de management forestier Ocol Silvic Cascade Empire de la grupul Schweighofer. Cascade Empire deținea peste 14.000 de hectare de păduri în România (valoare necomunicată oficial).