FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul imobiliar Africa Israel (AFI) Properties, a anunțat, pe bursa de la Tel Aviv, că, prin sudsidiara sa AFI Europe, vinde cele cinci clădirile de birouri AFI Park, aflate în vestul Capitalei, către retailerul de bricolaj Dedeman. 

Deloitte: Automobile Dacia, primul loc între firmele din România aflate în topul companiilor din regiune

Valoarea totală a tranzacției este așteptată să fie de aproximativ 164 de milioane de euro, dacă vor fi îndeplinite toate condițiile, ceea ce ar fi cea mai mare tranzacție de pe piața de birouri din țara noastră.

În aceste zile, cele două companii semnat un precontrat, prin care Dedeman preia trei dintre clădirile de birouri, respectiv AFI Park 1, 2 și 3, pentru suma de aproximativ 86,5 milioane de euro, prețul trebuind plătit până la sfârșitul celui de al treilea trimestru al acestui an.

Concomitent, cele două companii au semnat și un o scrisoarea de intenție vizând vânzarea celorlalte două clădiri de birouri, AFI Park 4 și 5, pentru suma totala de aproximativ 77,5 milioane de euro. 

Spre Centru-Vest

AFI Europe preconizează un profit de 19 milioane de euro, ca urmare a celor două acorduri semnate, fiind la primul exit în țara noastră, unde a investit aproximativ 500 de milioane de euro. 

Clădirile AFI Park au o suprafață totală de 70.000 de metri pătrați închiriabili, fiind în totalitate ocupate. Printre chiriași se află Endava, Microchip Technology și Telus International. 

Moștenire de familie

Înființat în 1992, Dedeman este cel mai mare jucător de pe piața de bricolaj, cu afaceri de aproximativ 1,5 miliarde de euro din 45 de magazine. 

Top 50 cei mai puternici oameni din marketing 16-30

AFI Europe a apărut în 1997, concentrându-se, în principal, pe piețele din Europa Centrală și de Est. Dezvoltatorul imobiliar a construit unul dintre cele mai mari și mai profitabile mall-uri din România, AFI Cotroceni, poziționat în centrul celor cinci clădiri de birouri vândute. Finalizat în 2009, centrul comercial se întinde pe o suprafață închiriabilă de aproape 90.000 de metri pătrați, unde se află peste 300 de retaileri care atras aproximativ 50.000 de vizitatori, zilnic. 

AFI Cotroceni a avut un venit operațional net de 33,8 milioane de euro în 2016, rezultat cu 10% mai mare față de anul anterior. De la deschiderea centrului comercial, în 2009, venitul operațional net al AFI Cotroceni a crescut cu 46%, care a însoțit majorarea valorii acestui activ până la suma de 140 de milioane de euro. 

În țara noastră, AFI Europe mai deține un mall la Ploiești și mai dezvoltă un alt centru comercial la Brașov, un parc de birouri în apropiere de J.W. Marriott, un parc de retail și un ansamblu rezidențial la Arad, plănuind și un cartier rezidențial de mari dimensiuni în Bucureștii Noi.