Cautare




, Contributor

Leadership |
|

Dedeman donează 127.000 de euro pentru ”Cumințenia Pământului”

Compania Dedeman se implică în campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”, cu o donație de 127.000 de euro.
cumintenia

Donația este cea mai importantă contribuție financiară directă adusă, până în prezent, de o companie din mediul privat. “Contribuția companiei Dedeman nu este doar o contribuție importantă de natură financiară, ci, mai ales, de natură simbolică, reiterând filosofia întregului demers pentru achiziția operei de artă «Cumințenia Pământului» de a aduce împreună un număr cât mai mare de oameni în jurul unui bun cultural. Prin cei 15 euro donați în numele fiecărui angajat al companiei, Dedeman donează 127.000 de euro, devenind unul dintre cei mai mari donatori ai campaniei”, a declarat Corina Șuteu, Ministrul Culturii.

Impactul și vizibilitatea campaniei „Cumințenia pământului” pe televiziune

“Zilnic ne mândrim că suntem o companie românească şi zilnic găsim în jurul nostru motive să fim mândri că suntem români. Unul dintre aceste motive este patrimoniul cultural care ne aduce recunoaştere internaţională. Dedicarea, onestitatea, hărnicia şi profesionalismul celor aproximativ 8500 de angajaţi Dedeman sunt o mostră a spiritului românesc şi ne-am simţit datori să aducem contribuţia noastră în această campanie în numele angajaţilor noştri. Ar fi minunat dacă numărul companiilor româneşti care se alătură acestei cauze ar creşte, astfel încât pe 30 septembrie să putem spune cu toţii că «Brâncuşi e al meu»” , a declarat Dragoş Pavăl, Preşedintele companiei Dedeman.

Achiziția operei lui Constantin Brâncuși se poate face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor: suma de cinci milioane de euro a fost alocată deja de Guvern și e nevoie ca șase milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice, până, cel târziu, pe 30 septembrie 2016.

Cum s-a desfășurat campania „Cumințenia pământului” pe online și pe radio

La ora actuală, „Cumințenia Pământului” poate fi văzută la Muzeul Băncii Naționale a României, de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00, cu ajutorul unei programări prealabile. Intrarea este gratuită, iar vizitatorii muzeului beneficiază de un tur ghidat.

Pe lângă Dedeman, printre companiile care și-au anunțat implicarea în susținerea campaniei de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului” se numără BRD, Uber, Enel, McDonald’s, Banca Transilvania, OMNIASIG, eMAG, UniCredit Bank România, Coresi, New Folder, Unlock, Media Trust, Telekom, Dexter Print, Humanitas și Cărturești.

Care este impactul campaniei „Cumințenia pământului” în ONLINE și în SOCIAL MEDIA

Printre personalitățile care și-au arătat deja sprijinul pentru campania de subscripție publică se regăsesc Adrian Ghenie, Doina Lemny, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Mircea Cărtărescu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Alexandru Tomescu, Vlad Alexandrescu, Tudor Giurgiu, François Saint-Paul – ambasadorul Franței, Răzvan Burleanu, Oana Manea, Alexandru Dedu și Cosmin Alexandru. De asemenea, în spoturile publicitare își declară susținerea Maia Morgenstern, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu, Iuliana Tudor, Melania Medeleanu, Irina Păcurariu, Dragoș Bucurenci, Părintele Constantin Necula, Mariana Lungu, Dan Amariei, Matei Oprina, Cristiana Mongol Stancu, Iv cel Naiv, Virgil Stănescu, Alexandru Tomescu, Cristina Cioran, Gheorghe Hagi, Virgil Ianțu, Dora Dumitrescu și Ilie Năstase.

 Cum pot dona românii azi:

 Prin SMS, trimițând cuvântul “BRANCUSI” la 8833 și contribuind astfel la suma strânsă cu 2 euro;

 

  • Direct prin intermediul site-ului campaniei http://www.brancusiealmeu.ro;
  • Prin intermediul celui mai mare retailer online din România, eMag, românii pot cumpăra virtual pe http://www.emag.ro “Cumințenia Pământului”, donând astfel în conturile campaniei pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși;
  • Sunt disponibile conturi în lei, euro şi dolari în care se pot face donaţii prin transfer bancar sau prin depunere de numerar într-unul din cele specificate mai jos, deschise pe numele Ministerului Culturii, CIF 4192812:

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii