
Economia germană a înregistrat un declin de 1,8% în primele trei luni din acest an, faţă de un recul de 1,7% în estimarea preliminară publicată luna trecută de Destatis, arată datele Oficiului federal de statistică (Destatis), transmite Reuters.
În ritm anual, PIB-ul Germaniei s-a contractat cu 3,1% în primul trimestru din 2021, după înăsprirea restricţiilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Analiştii estimau o scădere trimestrială de 1,7% şi un declin anual de 3%.
“Declinul consumului este colosal”, a apreciat economistul Thomas Gitzel, de la VP Bank Group. Cu toate acestea, scăderea numărului de infecţii şi progresele înregistrate în campania de vaccinare vor contribui la redresarea economiei naționale, adaugă el.
Cheltuielile gospodăriilor din Germania au scăzut cu 5,4% în T1, în timp ce rata de economisire a urcat la nivelul record de 23,2%.
În ceea ce privește exporturile, nivelul a urcat la 1,8% în T1, datorită cererii din Statele Unite şi China, iar importurile au înregistrat un avans de 3,8%.