
Asirom, Generali, Groupama și Uniqa, controlate de ASF, deoarece nu oferă cotații pentru RCA pe lună
„Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, conform cărora nu toate societăţile de asigurare oferă cotaţii pentru poliţele RCA pe durata de o lună, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat declanşarea unor controale în regim de urgenţă pe această temă la societăţile: Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa”, se scrie într-un comunicat de presă al ASF, în care se precizează că rezultatele vor fi făcute publice după finalizarea acţiunilor de control.
Ca urmare a acestui comunicat de presă, Călin Matei, directorul general adjunct al Groupama Asigurări, a emis următoarea declarație, în numele acestui asigurator:
„Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații, neverificate cu Groupama Asigurări, cu privire la imposibilitatea emiterii polițelor RCA cu durata de o lună de zile, Groupama Asigurări ține să precizeze că oferta companiei include polițe de asigurare RCA pe durată subanuală (de la 1 lună la 12 luni), care pot fi emise ȋn agenţiile Groupama Asigurări sau printr-o procedura dedicată și comunicată partenerilor noștri brokeri.
Începând cu sfârșitul anului trecut au fost emise 1.193 de polițe pe perioade altele decât 6 sau 12 luni, dintre care 452 pe 1 lună. Considerăm că înformațiile de acest tip, neverificate, nu fac decât sa aducă în mod nejustificat un nivel suplimentar de neliniște în piața noastră.”