Cautare




, Forbes Staff

Afaceri |
|

Decathlon inaugurează în România primul centru logistic din Sud-Estul Europei, care va aproviziona trei țări

Retailerul de articole sportive Decathlon a inaugurat primul centru logistic din România, care va aproviziona trei ţări din Europa de Sud-Est: România, Bulgaria şi Grecia.
Spatiu logistic Decathlon exterior

Investiția în acest depozit se ridică la circa 4 milioane de euro. Spațiul are o suprafață totală de 29.000 de metri pătrați şi o capacitate de aprovizionare de cel puţin 30 de magazine.

“Inaugurarea spaţiului logistic Decathlon accentuează rolul României la nivel regional şi este parte din strategia de dezvoltare a reţelei naţionale comerciale şi de distribuţie. Decizia de a construi acest centru în România a fost una firească, determinată de potenţialul de creştere local şi de interesul pentru sport, manifestat de tot mai mulţi români. În cadrul depozitului, am pus la dispoziţie circa 200 de locuri de muncă pentru persoanele din Bucureşti şi din localităţile din vecinătatea capitalei, iar până la finalul anului 2018 ne propunem să dublăm numărul angajărilor, urmând ca acesta să crească de la an la an”, a declarat Gregory Richarte, Director Logistică.

Lucrările de proiectare şi amenajare a depozitului au durat aproximativ șapte luni. Acesta este situat în Stefăneştii de Jos, Judeţul Ilfov, DN1C și va avea în stoc peste 1,5 milioane de articole sportive, iar zilnic vor fi livrate între 50.000 și 180.000 produse, în funcţie de sezon şi comenzi.

 

Pe lângă aprovizionarea celor 30 de magazine, centrul logistic va livra şi produsele solicitate în urma comenzilor din magazinul online.

La nivel local, Decathlon dispune de o reţea de 20 de spaţii comerciale. De la începutul anului 2017, reţeaua a fost dezvoltată cu un nou magazin – centrul comercial din Botoşani, cel de-al cincilea din zona Moldovei. De asemenea, în acest an a fost extins şi magazinul Decathlon Pallady, care din luna august dispune de o suprafaţă dublată de 4,200 de metri pătrați.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii