FacebookTwitterLinkedIn

Începând cu 20 mai 2013, români din întreaga țară au propus Idei din Țara lui Andrei pentru finanțare. În acest moment, un sfert din ele vin din partea bucureștenilor. Județul Argeș are în competiție 10% din proiectele înscrise, fiind urmat îndeaproape de județele Maramureș și Gorj, cu câte 7,5%. Soluții pentru comunitățile lor au propus în număr mare și clujenii, constănțenii și prahovenii, din partea lor venind câte 5% din ideile care își propun să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a României.

TOP 3 companii active în susținerea societății civile

57% din proiectele înscrise până în prezent în competiție vizează domeniul educației, iar peste 30% dintre ele se adresează problemelor din zona dezvoltării comunitare. Jumătate din ideile „cu ceva în plus” vin din partea persoanelor fizice, a românilor care cred că pot realiza schimbarea prin forțe proprii. Organizațiile neguvernamentale, instituțile publice și de învățământ au propus cealaltă jumătate a proiectelor.