Cautare




, Contributor

Specialist în comunicare și marketing. Analizează universul consumatorilor pornind de la insight-uri din studii sociologice, psihologice și antropologice.

Lifestyle |
|

De la IUBIȚI la PĂRINȚI, o călătorie neașteptată

În multele nopţi albe cu care am fost preafericită ca „proaspătă mămică” m-a urmărit mereu o întrebare... Cum reușeau părinţii noștri să crească trei-patru copii unul după altul fără să se plângă nici de extenuare, nici de lipsa conectării în cuplu și nici de depresie post-partum?!
Olivia Petre_new febr 2018_tanned

Ce știau ei să facă diferit astfel încât își asumau rolul de părinte mult mai simplu decât ne iese nouă, cu toate că azi avem acces la o galaxie de informaţii și la atâtea cursuri de „parenting”?! Și cum au reușit să ne crească fără tot arsenalul bebelușesc care intră azi în kit-ul de supravieţuire al oricărui părinte?! You know, scutece de unică folosinţă, sterilizator, picături anticolici, tabletă, balansoar muzical, mașină de spălat automată și, în general, toate cele spre care noii părinţi redirecţionează bugetul de pe vremea când erau în rolul principal de iubiţi, iar sufrageria lor încă nu devenise un spaţiu de depozitare…

Părinţii în generaţia X vs părinte în generaţia BabyBoomers

În primul rând, în „filmul” părinţilor și bunicilor noștri, așteptările în cuplu erau cu totul altele. Asta atunci când existau. Pentru majoritatea perechilor, partenerul reprezenta înainte de orice persoana alături de care era asumat că trebuie să treacă prin viaţă. Mai conectaţi emoţional sau poate niciodată conectaţi emoţional, cel mai important era ca cei doi să păstreze legătura socială și să îngrijească de gospodărie, fiind de la sine înţeles că femeia „ţine casa”. Nimeni nu avea timp să își pună problema cât de ușor sau de greu îi era noii mame să le facă pe toate sau cu ce costuri emoţionale plătea pentru asta.

Intimitatea afectivă și nevoile de conectare (cu sine și cu partenerul) nu își aveau locul pe o listă de priorităţi unde ar fi concurat nedrept cu nevoi precum procurarea laptelui și a pâinii. În plus, bărbaţii încă trăiau o eră binecuvântată în care femeile nu se așteptau ca ei să fie în același timp cei mai implicaţi taţi, cei mai pasionali iubiţi, cei mai buni prieteni, cei mai proactivi parteneri etc., etc. Și poate că nici invers. Așteptările limitate de la relaţie și lipsa conștientizării propriilor nevoi făceau ca impactul copilului asupra cuplului să fie asimilat altfel.

În plus, vârsta căsătoriei era mult mai mică, iar oamenii intrau în rolurile de soţ/soţie fără a se fi maturizat sau măcar pregătit emoţional prin exerciţiul unor relaţii anterioare. Copiii veneau cel mai adesea „la pachet”, imediat după „fericitul eveniment”, așa că puţini trăiau etapa de iubiţi, ca să poată suspina după ea mai târziu.

În schimb, pentru generaţia noastră, statutul de părinte este o alegere controlată. Iar asta a schimbat total regulile jocului.

În al doilea rând, societatea nu avea așteptări atât de ridicate de la rolul de „părinte”.

Astăzi, standardele pentru a fi un „părinte bun” sunt mai sus ca niciodată. Iar cele pentru a fi un „copil bun” au scăzut invers proporţional în favoarea educaţiei fără pedepse și condiţionări (pe alocuri, ceea ce părinţii noștri ar fi numit simplu „să ţi se urce copilul în cap”). Acum, părinţii sunt cei care își fac griji dacă i-au vorbit suficient de frumos copilului și mai puţin invers.

Dar și standardele financiare au crescut. De la concepere și până la naștere (devenită un business în toată regula), viitorii părinţi trebuie să cotizeze către zeci de branduri care le testează conștiinţa de „părinte bun”: ce clinică alegi pentru analize? ce vitamine pentru suplimentele de sarcină? ce landou? ce căruţ? ce pachet de celulele STEM? etc.

Sigur, faptul că avem acces la multe opţiuni e un lucru minunat, însă aduce cu sine o povară logistică și financiară care dă multe bătăi de cap. Iar presiunea de a îngriji, hrăni și educa copilul by the book e tot mai mare… atât de mare încât, uneori, fiecare zi ca părinte pare o cursă către perfecţiune. 

Venirea copilului, între binecuvântare și lovitură fatală

Sunt multe voci care spun că venirea copilului este cea mai grea încercare pentru un cuplu. Iar statisticile le dau dreptate. Peste 30 de ani de studii arată că satisfacţia maritală este de două ori mai redusă pentru părinţi versus cupluri fără copii.

Venirea copilului catapultează vechii iubiţi într-o criză a identităţii de sine și a identităţii de cuplu. Pentru unele cupluri, este începutul sfârșitului. Pentru altele, este doar sfârșitul începutului. Dar cu toţii declară că e cu totul altfel decât își imaginau.

Rolul de mamă vine cu o imensă împlinire, dar și cu provocarea sacrificării tuturor resurselor proprii: timp, energie, somn. De cealaltă parte, bărbaţii preiau de multe ori presiunea financiară și se văd nevoiţi să își redefinească teritoriul emoţional și fizic în raport cu noul centru plângăcios al universului. Iar acesta e doar vârful aisbergului în noua călătorie.

O călătorie neașteptată, care trece inevitabil prin încercarea de a te regăsi pe tine și pe celălalt în vechiul rol de iubit/iubită. Prin ideea că „e doar o chestiune de timp” până veţi putea relua toate ritualurile romantice și sociale. Numai că noul scenariu cere alte personaje și în loc de regăsire e nevoie de reinventare. Atunci când ea reușește, rezultatul poate fi o altă femeie, căreia maternitatea i-a accentuat cearcănele, dar și feminitatea. Un nou bărbat, căruia paternitatea i-a furat dreptul de a urmări în liniște seriale, dar i-a oferit cel mai entuziast partener de joacă și de mâncat floricele în pat.

Răbdare să fie. Și un gust pentru paradox. Pentru că, în ciuda costurilor pe care le pretinde în schimb, maternitatea/paternitatea e considerată perioada celor mai mari împliniri.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii