FacebookTwitterLinkedIn

Cum a crescut Avangate de la idee şi până la exit? Cu ajutorul startup-urilor, ne povesteşte Laurenţiu Ghenciu, Vice-Preşedinte Sales EMEA Avangate. „Am crescut cu ele, am învăţat de la ele, le-am ajutat să crească, ne-au ajutat să creştem”, spune Ghenciu. Pentru Laurenţiu, Avangate a fost o aventură spectaculoasă. Îşi aduce astăzi aminte cu drag de începuturi şi de primii lor clienţi, dar şi de site-ul pe care îl aveau şi evitau să îl menţioneze prospecţilor.În schimb, aveau alături o echipă extraordinară, o echipă determinată să reuşească.

Au început să participe la principalele evenimente de software şi să abordeze potenţiali clienţi, companii mici sau mari mari. „O făceam cu mult curaj şi poate cu inconştienţă, cu pasiune şi încredere în produsul nostru şi în ce poate face echipa. Aşa am ajuns să avem astăzi peste 3000 de clienţi, de la „one man band”, până la firme precum Bitdefender, Kaspersky sau giganţi ca Software AG.”.

Au crescut cu 60-70% de la an la an şi au încredere că vor continua să crească într-un ritm accelerat, ajutat acum de infuzia de capital pe care le-o aduce recenta achiziţie a Francisco Partners. Laurenţiu Ghenciu consideră că achiziţia va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării ulterioare a companiei: „acum putem continua cu şi mai multă încredere şi putere financiară pe drumul pe care am pornit”, spune el.  „Faptul că un fond de top din Silicon Valley a pus ochii (şi banii) pe Avangate nu face altceva decât să confirme direcţia în care am mers în toţi aceşti ani: viziunea despre piaţă şi produs”, continuă Ghenciu.

Astăzi, Avangate se află într-un punct de inflexiune în existenţa sa: dimensiunea clienţilor s-a schimbat, complexitatea soluţiilor a crescut, iar calitatea serviciilor şi a produsului sunt elemente cheie în contextul în care compania trebuie să aibă grijă de reputaţia sa la nivel internaţional. Aceste lucruri necesită investiţii continue, iar Ghenciu consideră că Francisco Partners este exact partenerul de care aveau nevoie.Ştie că vor fi şi schimbări, în principal legate de creşterea echipei: „vom ajunge la peste 200 de oameni de la 150 cât suntem acum”, ne explică Ghenciu.

Laurenţiu Ghenciu crede că echipa şi viziunea lui Radu sunt factorii cheie care au contribuit la succesul Avangate: „Radu este întruchiparea principiului „Think big!”, iar echipa lui este toată pasiune şi inteligenţă. Această viziune şi mai ales pasiunea s-au transmis şi echipei actuale”, explică acesta.

Deşi a trecut de mult de stadiul de startup, Avangate şi-a păstrat cultura antreprenorială şi, mai mult decât atât, susţine startup-urile şi tinerii antreprenori. Acest lucru se datorează faptului că ei ştiu că inovaţia poate veni de oriunde în lume şi, aşa cum spune Laurenţiu Ghenciu, „orice David se poate bate cu orice Goliath”. Intervin însă alte lucruri, precum promovarea, identificarea canalelor de vânzări adecvate, parteneriatele, iar în zona de business startup-urile au nevoie de ajutor. „Nu este suficient să ai produsul pe un site, nu se va vinde de unul singur. Ai nevoie de forţă de vânzări, suport, cunoştinţe de business. Cultura noastră antreprenorială ne ajută şi aici: ne place să lucrăm cu startup-uri, iar oamenii sunt foarte pasionaţi şi dornici să reuşească”, spune Ghenciu.

Pentru că vor să ajute startup-urile şi să susţină activ comunitatea dezvoltatorilor din România, au lansat recent Avangate Tech Sessions, sesiuni de mentorat şi practică pentru dezvoltatorii şi antreprenorii în tehnologie. Cred că este un schimb de experienţă bine venit pentru toată lumea: le place să aducă o contribuţie, pe de o parte, şi, pe de altă parte, au oportunitatea să descopere noi talente, să înveţe la rândul lor de la noi generaţii de antreprenori creativi şi ambiţioşi.

Au experienţa lucrurlui cu startup-uri în tehnologie din întreaga lume şi le-au văzut ridicându-se sau căzând, iar în luna noiembrie Laurenţiu Ghenciu va împărtăşi lecţii din această experienţă pe scena How to Web, cel mai important eveniment dedicat antreprenoriatului şi tehnologiei din Europa de Sud-Est care va avea loc pe 20 şi 21 noiembrie la Bucureşti. El va vorbi despre promovare şi canalele de vânzări la care se poate gândi un startup, dar şi despre greşelile şi bunele practici pe care le-a văzut de-a lungul activităţii sale, iar cei interesaţi nu ar trebui să rateze prezentarea lui. Asta pentru că, aşa cum a mărturisit în exclusivitate pentru Forbes România, va face o ofertă specială startup-urilor care au nevoie de ajutor în vânzarea internaţională online a produselor lor digitale. „Şi mai sunt multe motive pentru care ar trebui să fiţi în audienţă, însă va trebui să veniţi la How to Web şi să le aflaţi”, încheie Laurenţiu Ghenciu, Vice-Preşedinte Sales EMEA Avangate.