Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

De ce Mona Lisa lui Da Vinci era o doamnă cool

EU.jpg
Care sunt mecanismele care fac ,,obiectul dorinței” de astăzi să devină ,,vechitura” zilei de mâine și cum se construiește o imagine...cool?

Răceală. Luciditate. Aplomb conștient al comportamentului. Simbolistică a mișcărilor, a posturii, a expresiilor faciale și chiar și a modulațiilor vocii. Din toate semnificațiile pe care dicționarul Merriam-Webster le oferă cuvântului ,,cool”, fiecare aspirant la statutul de personaj cool – avangardist, inspirațional, cu un pas înaintea altora – poate alege ceea i se potrivește mai bine. Cu un amendament. Încercarea de a-ți accentua coeficientul personal de ,,cool” funcționează pe același principiu cu schimbarea vitezelor unei mașini: dacă încerci să turezi prea tare motoarele, e posibil să ieși de pe autostradă și să te trezești ,,not so cool”. Sau, Doamne ferește, complet banal.

Generația noastră nu a inventat cool-ul, în schimb l-a dus la rang de artă și l-a transformat într-o formă de a câștiga poziție și legitimitate socială. Din cele mai străvechi timpuri, tribul Gola din Liberia definea ideea de ,,cool” prin capacitatea de a te detașa mental, în timp ce în Europa secolelor trecute exista conceptul de ,,cool aristocratic”, denumit de nobilimea italiană ,,spezzatura”. Chiar și Mona Lisa lui da Vinci avea ,,spezzatura” și, am putea pune pariu, a fost o doamnă destul de cool pentru vremurile ei, avand in vedere siguranta de sine discretă a zâmbetului si poziția relaxată a mâinilor.

Și, oricât de incredibil ar părea, tocmai budiștii sunt cei care au consacrat ,,cool”-ul în forma sa cea mai pură. ,,Pot să folosesc emailul?” este întrebarea pe care i-o adresează un student al budismului Maestrului său, într-un banc devenit celebru. ,,Sigur, dragul meu, cu condiția să nu ai atașamente”. Mai în glumă, mai în serios, jocul de cuvinte dintre atașamentul de mail și ancora pe care o aruncă diferite lucruri și dorințe în subconștientul nostru vorbește răspicat despre ceea ce înseamnă să fii ,,cool”: să ai talentul nativ de a face combinațiile potrivite pentru a te scoate în evidență, fără a părea că faci nopți albe în încercarea de a studia cea mai șocantă combinație care să te consacre pentru totdeauna ca personaj ,,cool”.

În acest sens, Japonia este, probabil, cel mai bun exemplu: de la muzică pop la electronice, arhitectură, modă, artă și mâncare, japonezii sunt avangarda avangardei. O fată Harajuku, de exemplu, nu s-ar putea pierde niciodată în mulțime. În niciun caz la metrou, pentru că ar fi categoric singura care, la anunțul ,,Atenție se închid ușile!”, s-ar asigura mai întâi că fusta ei voluminoasă, cu volane imprimate cu urși koala nu e în pericol să fie prinsă în ușă, după care și-ar căuta un scaun pe care să se așeze și ar scoate din geanta ei din blană roz în forma pisicuței din ,,Hello Kitty” un telefon îmbrăcat în husă cu motive gotice din ,,The Nightmare Before Christmas”, pe care să-l butoneze de zor. Și ar face-o cu maximă naturalețe.

Stilul japonez ,,Harajuku”, născut într-un cartier din Tokyo, este o combinație între desenele animate manga, goth-style și arta costumelor de teatru. Singura regulă: nu există reguli. În romanul ,,Seniori și doamne”, de Terry Pratchett, scriitorul britanic își imaginează o societate secretă a ,,Călugărilor ordinului cool”, unde proba eliminatorie din procesul de inițiere a novicilor se face prin selectarea celui mai ,,cool” obiect vestimentar dintr-o cameră ticsită de haine. Răspunsul corect, care înseamnă acceptarea în rândul ordinului: ,,Este cool orice obiect care-ți atrage atenția suficient cât să-l alegi”, semn că ideea de cool marchează în primul rând o atitudine de încredere și asumare totală.

Cool este și fata Harajuku, cool este și un băiat purtând bluză din dantelă, papion și pantaloni scurți cu Superman și cool, într-un cu totul alt fel, este și un tenor al Operei de la Covent Garden, în frac și pantofi impecabili de lac. Chiar dacă bloggerii au contribuit decisiv la așezarea semnului de egalitate între cool și șocant sau pur și simplu…șui, cei mai cool oameni pe care i-am cunoscut vreodată nu se străduiau câtuși de puțin să fie astfel. Ca și criticile, complimentele sunt o formă pozitivă de manipulare care ne face dependenți.

Am văzut sclipirea acelei dependențe ascunse în ținutele forțat-studiate ale multor participanți la Fashion Week, care în ultimii ani par să strige din toți rărunchii ,,Te rog fotografiază-mă, fă-mă celebru!”, și – din contră – nu am văzut-o în defilarea lui Vivienne Westwood în chiloți, la finalul show-ului său de primăvară-vară 2013. Dacă cei din sală erau personaje, Vivienne era ea însăși, cu tot cu mustățile negre făcute cu creionul dermatograf, și cu firescul ei sfidător și excentric, pe care continuă să-l afișeze mult după stingerea reflectoarelor. Atitudinea nu se dă jos odată cu coroana sau chiloții de Superman și nici nu se demachiază seara împreună cu ultimele urme de dermatograf negru. În momentul în care începi să te întrebi dacă ești cool, cât de cool ești și cum de nimeni nu s-a mai minunat nonverbal de coolnessul tău în ultimele două ore, avem o veste proastă: probabil tocmai ai devenit mainstream. Sau, pur și simplu ești pe cale să te transformi, în sfârșit, în tine însuți.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii