Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

Covid, un inamic perfid

Coronavirusurile au toate caracteristicile unui inamic cu care e greu de luptat: se transmit ușor, pot trece de la animale la om, pot suferi mutații și, deloc de neglijat, au o manifestare sezonieră care descurajează investițiile în cercetarea pentru obținerea unui antidot.
Coronavirus covid 19

Chiar dacă zilele acestea ne confruntăm cu o pandemie care aruncă impresionante resurse medicale, financiare și științifice în lupta cu un singur virus, epidemiologii, cercetătorii și experții în politici publice își pun întrebarea care va fi următorul inamic care va atenta la sănătatea planetei. Chestiunea este în atenția savanților nu de ieri de azi, pentru că de posibilele răspunsuri depind, pe de o parte, direcțiile de cercetare care vor fi finanțate și medicamentele sau vaccinurile care vor fi descoperite; pe de altă parte, intuind corect o viitoare amenințare, vom  fi pregătiți să-i facem față, deci aspectul preventiv al acestei acțiuni este foarte important.

În 2017, o echipă de la Institutul Johns Hopkins a realizat un metastudiu intitulat „Caracteristicile patogenilor pandemici”, bazat pe analiza altor cercetări și pe interviuri cu peste 120 de experți în boli infecțioase. Cine ne-ar putea veni de hac? Să fie bacteriile? Greu de crezut. Bacteriile pot evolua și dezvolta rezistență la medicamente, dar în ultimul secol au fost descoperite antibiotice care practic au anihilat capacitatea lor de a prezenta o amenințare biologică. Fungii, atunci? Protozoarele, prionii (proteine ucigașe, responsabile, de exemplu, de boala vacii nebune)? Nu. Concluzia studiului este că, dintre dușmanii nevăzuți, virusurile sunt cele mai periculoase. Iar dintre virusuri, cel mai greu de anihilat sunt cele care se răspândesc înainte de manifestarea simptomelor, cele care pot fi transmise prin respirație și care pot trece de la animale la om. Toate aceste caracteristici le manifestă virusurile gripale și coronavirusurile.

În cazul bacteriilor, antibioticele, inclusiv penicilina, interferează cu proteinele care formează pereții celulari – însă virusurile nu au pereți celulari. Alte antibiotice acționează asupra structurilor intracelulare care produc proteine sau asupra unei enzime cruciale pentru metabolismul bacteriei – virusurile n-au nici așa ceva. Pe deasupra, dacă o tulpină a unui virus prezintă o anumită vulnerabilitate, nu e nici o garanție că o altă tulpină va avea același punct slab. În plus, virusurile suferă des mutații și capătă rezistență la medicamente, așa cum știm de la HIV.

Apoi, faptul că aceste virusuri sunt active pe perioade scurte le face să iasă de pe radarul marilor companii farmaceutice dispuse să investească în găsirea unui vaccin sau a altui antidot. Cel mai cunoscut exemplu este virusul SARS, care a apărut în noiembrie 2002, în China, declanșând o epidemie care s-a stins în iulie 2003. După ce epidemia s-a încheiat, fondurile pentru cercetare au început să se diminueze.

Aproape 20 de ani mai târziu, „nu avem un medicament eficace împotriva SARS. Nu avem nici pentru MERS-CoV, un alt coronavirus care s-a manifestat în 2012 în Orientul Mijlociu, făcând peste 800 de victime”, declară pentru New York Times Dr. David Ho, fondatorul Institutului Aaron Diamond de Cercetare a SIDA.

Dr. David Ho se află în primele rânduri ale luptei împotriva virusului HIV din anii 80. A făcut parte din echipa care, în 1981, a trimis CDC (Centrul American pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) descrierea simptomelor unei boli care mai apoi avea să devină cunoscută în toată lumea drept SIDA. Dr. Ho a identificat virusul care provoacă boala și, 15 ani mai târziu, cum nu se reușea descoperirea unui remediu unic, a ajuns la concluzia că este nevoie de un cocktail de medicamente pentru a o înfrunta. În 1996 revista Time l-a numit Omul Anului. Peste 30 de milioane de persoane au murit de SIDA până acum și aproximativ 37 de milioane trăiesc cu HIV. În 2018, la aproape 40 de ani de la identificarea bolii, au murit de SIDA 770.000 de oameni.

În lupta cu virusurile, vaccinul rămâne cea mai redutabilă armă, dar are câteva puncte slabe: acționează asupra virusurilor cunoscute și trebuie făcut înainte de infectare. Iar în lupta cu virusurile cu mutație rapidă, precum cel al gripei, vaccinurile sunt mereu cu un pas în urmă.

În plus, coronavirusurile au un mecanism superior de replicare a genomului, fapt care îl impresionează pe Mark Denison, directorul Diviziei de Boli Infecțioase Pediatrice de la Institutul Vanderbilt într-atât încât să vorbească despre „teribila frumusețe a virusurilor: „Avem multe de aflat despre ele, tiparele lor de înmulțire sunt unice”, declară el pentru New York Times. Dacă la alte virusuri înmulțirea se putea stopa introducând „momeli” care întrerupeau procesul de reproducere, coronavirusurile au ceea ce dl Denison numește un „corector”, o proteină a cărei misiune este să se asigure că replicarea genomului se face… corect.

Însă Mark Denison crede că există o cale de a păcăli proteina vigilentă cu ajutorul unei nucleozide botezate NHC. Aceasta intră în lanțul RNA al virusului și nu îi întrerupe continuitatea, ci produce mutații în copii. „NHC inhibă numeroase coronavirusuri, inclusiv SARS CoV-2, este foarte rezistentă și protejează cobaii cărora le-a fost administrată înainte de infecție. În plus, poate fi administrată oral, ca o pilulă, nu intravenos”, spune Mark Denison, a cărui strategie este să se focuseze nu pe virusurile cunoscute, ci pe cele necunoscute. „Cei mai mulți cercetători testează un compus eficient împotriva unui virus, și apoi verifică dacă acesta funcționează și împotriva altora. Noi avem o altă abordare: luăm în considerare doar acei compuși care sunt eficienți împotriva tuturor coronavirusurilor pe care le testăm. Nu SARS sau MERS ne îngrijorează, ci virusurile necunoscute, care pot apărea în viitor.”

Dintre aproximativ 200 de virusuri identificate, există antidot pentru aproximativ 10. Unele medicamente sunt eficiente împotriva unui virus, dar nu au efect în cazul altuia, din aceeași familie, altele nu pot trata boli provocate de tulpini diferite ale aceluiași virus. Antiviralele au o plajă limitată de acțiune, doar câteva fiind aprobate pentru tratarea a mai mult de o afecțiune. Ceea ce înseamnă că apariția unui nou virus înseamnă căutarea unui nou tratament. Deși politica „one bug one drug” (un medicament pentru o afecțiune, un antidot specific pentru un singur virus) și-a arătat până acum limitele, comunitatea științifică nu a găsit până acum un panaceu. Miza este acel medicament care să anihileze virusurile cunoscute, mutațiilor suferite de acestea, ba chiar și virusurile care ar putea apărea în viitor. Suntem în căutarea penicilinei anului 2020.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii