Cautare




, Contributor

Directorul Reprezentanţei de Promovare și Informare Turistică a României pentru Marea Britanie și Orientul Mijlociu, cu sediul la Londra.

Travel |
|

De ce călătorii mi-e dor

De ce călătorii mi-e dor? De ale mele. De bătut cu piciorul străzi înguste și cărări, de gustat mâncarea direct de pe grătarul unde mâini pricepute o găteau, de cumpărat suvenirul de la producător din poartă și de ascultat povestea la prima mână, de la oamenii locului, și nu spusă de ghid, în autocar, după ce am vizitat ceva în grabă. Mi-e dor de liniște și tihnă, de văzut pe îndelete și de timp la discreție. Nu le am încă. Visez să le am înapoi până la sfârșitul anului. Și îmi doresc să nu rămân doar cu visul.
Razvan Marc_contibutors_2

Dar de la ce a pornit totul? O fi de la pandemie? Normal că e de la pandemie. Felurite sunt efectele sale. Uitându-mă ce linii aeriene mai zboară pe aeroportul din orașul meu natal din România, văd că se anunță pentru toamna asta un Phuket, zbor direct. Pe lângă Zanzibaruri și Egipturi deja la ordinea zilei, de la toamnă facem și Thailanda. Tot la plajă, normal. Și mi-am dat seama că toate vacanțele făcute de noi, românii, de la începutul pandemiei încoace, au fost la mare, la plajă. Bine, în altă parte nu s-a putut. Și bine că s-a putut merge și acolo, ce era să facă lumea? Să stea acasă? Nu, să nu stea, că n-am zis asta.

Dar nu de plajă mi-e mie dor. Și nici de all inclusive sau hoteluri de lux. Pe astea le găsesc oricând la o aruncătură de băț, în Antalya. Și le recomand cu căldură, dacă ăsta e genul de vacanță ce se caută. Dar nu vreau ca toată lumea mea și a ta să devină un imens all inclusive cu plajă și piscină. Destinații precum Maldive sau Seychelles nu m-au atras niciodată. Și nici Dominicana sau Tenerifele, safariul în Kenya sau plajele Zanzibarului. În Dubai am fost mai de fiecare dată doar cu munca, dar mi-au plăcut și zilele de concediu pe care le-am petrecut acolo – e, până la urmă, un oraș cu lucruri de făcut în afara resortului.

 Însă în Egipt m-aș duce oricând (la fel ca și în Israel, mereu găsesc, aflu ceva nou de făcut, văzut, încercat). Însă Egiptul meu înseamnă povești la ceaiuri pe străduțe în Cairo, oameni interesanți, piramide și muzee văzute în tihnă, Nilul, Valea Regilor și perpetua fascinație pentru Alexandria.

Accesibilitatea Egiptului (a stațiunilor de la Marea Roșie, să fiu mai precis) l-au transformat mai mult decât oricând într-o destinație de duzină. Întrebările ce se pun acum pe forumurile de specialitate despre această destinație, toate, toate se învârt în jurul dotărilor hotelurilor all inclusive. Care are prosoape mai moi, la care programul de animație nu se termină la 5, unde e inclus alcool de import sau până la ce vârstă pot sta adolescenții cu părinții în cameră gratis?

Pozele din Egipt nu mai sunt cu piramide și temple (deși turiștii au la dispoziție excursii opționale la Cairo sau Luxor), ci cu farfurii încărcate cu mâncare, bufete cu prăjituri și fructe, filmulețe cu hârjoneli la piscină și apusuri din balcon. Și, conform instastoriurilor cu sonor, muzica din difuzoare de pe la resorturile egiptene e tot autohtonă. Asta nu e o problemă. A cântat el Vali Vijelie live în Zanzibar, cred, ce mai e o manea, două la Hurghada. Egiptul, dus.

Urmează Thailanda? Thailanda de care mi-e dor, am bătut-o cu trenul și cu rucsacul în spate. De jos, de la granița cu Malaiezia până sus, în nord, în triunghiul de aur de unde se văd trei țări: Burma, China și Laos. Mi-au plăcut plajele din Krabi și personalul amabil de la hotelurile de lux, am mâncat cu poftă pe stradă și la Trang, în sud, și la Chiang Mai, în nord, dar mai ales la Bangkok.

Am aflat povești de la pescari și de la maseuze, am stat la masă cu români stabiliți acolo și am gustat din zahărul de palmier proaspăt extras la o fermă din mijlocul unei plantații. Și am cules ceai cot la cot cu localnicii. Și orez din câmpurile inundate. Am încercat gândaci și scorpioni pe Khao San și mango în plin sezon de mango. Și, la fel ca în Egipt (sau în Cambodgia, să dau și o alternativă asiatică), m-aș duce oricând în Thailanda.

Se zboară, așadar, la Phuket. Direct din România. Phuket e o insulă. Nu știu cât din Thailanda va fi deschis deja în noiembrie. Cred că vacanțe cum sunt cele de care mi-e dor mie nu se vor putea face atunci. Va fi minunat pentru cei care vor mare și soare și atât. Nu știu dacă hotelurile din Phuket au all inclusive, însă serviciile știu sigur că sunt fără de cusur. Dacă asta e singura posibilitate sau prima oportunitate de a vedea Thailanda, mergeți, cu orice preț. Nu o catalogați însă doar destinație de plajă și all inclusive. Că nu e.

Unde mai îmi place să merg? În Japonia. Pentru 1.000 de motive. Plajă aurie și mare tropicală găsim și acolo. Iar bufetele sunt legendare. Nu pe lângă Tokio, ci puțin mai departe, în Okinawa. M-aș bucura să văd chartere din România în Japonia. Dar nu la plajă și la all inclusive. Nu pentru asta trebuie mers în Japonia. Și nici doar pentru atât în Egipt sau Thailanda.

Adevărul este că mulți dintre noi, românii, cei care ne-am permis și am vrut să schimbăm peisajul, am huzurit bine pe pandemia asta. Zboruri directe la mare, plajă și temperaturi ridicate. Mâncare la discreție și băutură cât cuprinde. Am blocat Instagramul. E momentul să ne mișcăm înspre niște vacanțe mai active. După sezonul de vară cu Antalya. Sau Grecia. Și doar dacă situația epidemiologică o va permite.

Mie mi-e dor de vacanțele mele. Să aflu lucruri noi și să explorez lumea. Ție?

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii