Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Tech |
|

De astazi, romanii vor putea plati cu criptomoneda eGold prin intermediul Netopia Payments

NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România, anunță extinderea parteneriatului cu Elrond, oferind posibilitatea românilor să facă plăți folosind eGold, criptomoneda blockchain-ului Elrond, la cei 30.000 de comercianți parteneri, începând de astăzi.  
Criptomonede

Într-o primă etapă, integrarea va permite plata cu criptomoneda eGold la magazinele online. Astfel, cei circa 30.000 de comercianți parteneri NETOPIA Payments vor putea accepta eGold ca metodă de plată, optând pentru acest beneficiu direct în platformă. Potrivit companiei, decontarea sumelor încasate în eGold se va face în lei. Conversia din EGLD în RON se face automat în rețeaua NETOPIA Payments, rezultând tranzacții mai rapide, sigure și la costuri reduse, atât pentru cei care acceptă plata în eGold, cât și pentru cei care plătesc folosind criptomoneda rețelei Elrond.

Ulterior, cele două companii vizează extinderea integrării pentru a putea acoperi și alte sisteme de plăți, inclusiv cele la comercianții din offline echipați cu sisteme de plată compatibile.

Reprezentanții procesatorului de plăți transmit că orice magazin online din România poate să accepte plata cu eGold, semnând un contract de procesare cu NETOPIA Payments. Potrivit acestora, procedura de înrolare este una rapidă și ușoară, fiecare comerciant trebuie doar să se înregistreze cu datele firmei în platformă și să integreze modulul de plată în website-ul său.

„Încă de la începutul activității noastre ne-am poziționat ca un promotor al inovației în ceea ce privește plățile, NETOPIA Payments fiind singurul procesator care permite plata cu criptomonede încă din 2015. Suntem extrem de încântați să vedem evoluția tehnologiei blockchain până în punctul în care partenerul nostru Elrond poate permite mai multe tranzacții simultan decât toate celelalte canale tradiționale la un loc, la o viteză mai mare și costuri mai mici. Prin urmare, integrarea opțiunii de plată cu eGold a venit firesc, lucru care ne permite să rămânem în avangarda tehnologiilor de plată și să le oferim clienților servicii mai eficiente”, a declarat Antonio Eram, CEO NETOPIA Payments.

Elrond Network este o companie cu know-how românesc care dezvoltă tehnologie blockchain de 1000 de ori mai rapidă și eficientă decât implementările actuale. Luna trecută, compania românească a lansat aplicația Maiar, un portofel digital ce facilitează adopția monedei eGold. Aplicația folosește blockchain-ul Elrond, prin care se pot face peste 100.000 de plăți pe secundă.

Parteneriatul cu NETOPIA Payments reprezintă prima integrare dintre Elrond și un procesator de plăți, fiind un pas important pentru tehnologia blockchain românească.

„Peste 100.000 de români au descărcat aplicația Maiar și majoritatea dețin deja și eGold. Atât ei, cât și ceilalți membri ai ecosistemului Elrond, vor putea beneficia de timpii de procesare și costurile scăzute ale tehnologiei blockchain în viața de zi cu zi. Integrarea cu NETOPIA este un prim pas important spre crearea unei rețele globale de plăți care folosește tehnologia Elrond”, a declarat Beniamin Mincu, CEO Elrond.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii