
Să începem cu… Voltaire interviul nostru. Manufacture Royale își reclamă începuturile de la el.
Voltaire a creat Manufacture Royale în 1770. Era un cărturar vizionar, un cutezător. Manufacture Royale merge pe această cale deschisă de el. Spiritul anticipației, temeritatea și inspirația de azi sunt reperele care ajută dezvoltarea brandului.
Aș vrea să insiști asupra valorilor promovate de Manufacture Royale.
Valorile principale sunt tradiția, componenta tehnicității în directă legătură cu dezvoltarea brandului, furnizarea de valoare certă pentru prețul plătit, prietenia. Noi creăm obiecte rare și o facem la prețuri juste. Sursa unicității noastre este constituită de abilitatea brandului de a-și extrage inspirația din marea tradiție a orologeriei, pe care o transformă, dându-i o expresie originală.
De când ești în industria de lux?
De copil. Familia mea este în domeniul orologeriei de lux de mai multe generații. Având un temperament puternic, eu am abordat mai întâi industria constructoare de mașini. După consolidarea experienței proprii, am fost totuși atras de această cale mai creativă. Am lucrat doar pentru branduri independente.
S-a schimbat mult perspectiva noastră asupra luxului în ultimii zece-douăzeci de ani?
Luxul este o lume unică. În mod tradițional, el generează invidie și captivează. A fost multă vreme descris drept inaccesibil, rar, exorbitant. Achiziționarea unui obiect al fascinației era urmarea succesului social. Dar în ultimii douăzeci de ani, mediul luxului s-a schimbat mult. A devenit parte din viața fiecăruia. Toți visează sau caută luxul. Brandurile de lux sunt parte din viața noastră, din stilul nostru de trai. Nivelul de recunoaștere al lor este la cote fenomenale pretutindeni în lume. Nu trebuie să uităm însă că există niveluri de lux. Adevăratul lux înseamnă respect, cunoaștere, măiestrie și pasiune. Nu are nimic în comun cu producția de masă. Luxul rămâne un vis care devine realitate prin multă muncă.
Și care sunt cele mai bune și cele mai rele lucruri din industria de lux azi?
Cel mai bun este acela că luxul te face să visezi, așa cum am zis. Îi determină pe acești maeștri fabuloși să-și prezinte munca, să-și etaleze competențele. Cel mai rău lucru ține de pierderea identității unora dintre brandurile realmente prestigioase, pe motive de profitabilitate. Partea de marketing și publicitate a devenit mai importantă decât chintesența produsului – adică decât frumusețea, măiestria.
În contextul acesta, care sunt provocările cărora trebuie să le facă față companiile orologiere de calibrul brandului Manufacture Royale?
Principalele provocări țin de împărtășirea pasiunii noastre, a atenției acordate detaliilor, a viziunii noastre orologiere îndrăznețe. Trebuie să găsim căi creative, curajoase pentru a face cunoscută identitatea brandului și specificul designului său. Trebuie să regândim lucrurile în fiecare zi. Să rămânem creativi este parte din viața noastră de zi cu zi pentru că preocuparea principală este să-i mulțumim și să-i surprindem pe clienții și prietenii noștri.
Și cum abordați voi piața?
Abordarea Manufacture Royale are ca scop furnizarea unei experiențe speciale clienților. Vrem ca aceasta să fie memorabilă. Așa că trebuie să găsim cea mai bună metodă de a o oferi. Canalele de distribuție se schimbă; este interesant să reimaginezi distribuția. Totodată, ne dorim să oferim obiecte de lux la prețul corect.
Cât de importante sunt târgurile de lux, cele de ceasuri în special, pentru Manufacture Royale?
Târgurile – eu prefer să le spun expoziții – sunt momente foarte importante pentru noi. Constituie oportunitatea de a ne face cunoscută munca și reprezintă, totodată, șansa celor care vizitează standul Manufacture Royale să facă schimb de experiență. Prezentările private pe care le organizăm peste tot în lume sunt momente încă și mai importante, cu totul speciale, de interacțiune între iubitorii de ceasuri, echipa noastră și tot ce poate imaginația oferi.
Cum l-ai descrie pe fanul mărcii Manufacture Royale?
Fiecare dintre ei are propriul profil. Îi place să fie diferit de ceilalți. Nu se ia după ei. Este în căutarea unei noi etape a orologeriei. Îndrăznește să fie el însuși.
Spune-mi, te rog, mai multe despre colecțiile voastre care aduc noutăți în acest an.
Lumea Manufacture Royale înseamnă lux autentic. Moștenirea brandului își are rădăcinile în viitor, acolo e sursa de inspirație pentru creativitatea sa nemărginită. Evoluția continuă și o interpretare mereu diferită a orologeriei se nasc de aici. Colecția ADN Spirit este expresia identității Manufacture Royale. Estetica este dictată de o arhitectură tridimensională, de forma sculpturală. Stilul colecțiilor Opera și Androgyne este mai pregnant, afirmându-și caracterul diferit și puterea într-o nouă expresie.
Edițiile modelelor sunt limitate, gândite pentru colecționari. Câte piese ies din manufactură pe an?
Producția depinde de colecție. De exemplu, în ce privește ADN Spirit, cele trei versiuni coloristice înseamnă o serie limitată la 28 de exemplare. Toate modelele din colecția Bespoke sunt unice. Unele dintre piese sunt produse doar la cerere. În concluzie, sunt cam 150 de ceasuri disponibile în fiecare an – lux autentic, nu?
Bun, ai menționat deja unul dintre reperele majore ale luxului: personalizarea. Ce le spui iubitorilor de ceasuri despre capacitățile voastre de a face acest lucru?
Dacă luxul suprem este să amprentezi timpul în felul tău unic, lucru exprimat printr-o creație orologieră singulară, întru totul fidelă gustului tău? Asta a fost observația care a dus la înființarea în cadrul Manufacture Royale a atelierului de creație Royal Bespoke – ceasuri făcute pe comandă –, care a apărut firesc după onorarea unor cereri speciale în 2017.
Personalizarea poate fi aplicată tuturor modelelor Manufacture Royale și privește mai multe componente prin care să fie satisfăcute cererile clienților, reprezentând o gamă largă de lucruri care pot fi individualizate. Fiecare proiect este discutat amănunțit cu clientul, pasionatul de ceasuri dialogând cu orologierul și cu mine. Se naște astfel un alt tip de relație, permițându-i clientului să pătrundă în lumea Manufacture Royale prin intermediul procesului creativ în urma căruia este realizat ceasul său personalizat.
CITEȘTE ȘI Coregrafia secundelor
Care este segmentul de prețuri pentru modelele din colecția curentă?
Prețul de pornire este de 23.500 de franci elvețieni pentru noua colecție ADN Spirit. Dar nu există o limită de sus pentru că noi îi oferim clientului ce își dorește să aibă. Repet: cel mai important lucru pentru Manufacture Royale este să realizăm piese minunate la prețul corect.
Mi-ai vorbit despre spiritul vostru vizionar și despre o tradiție pe care brandul și-o reclamă din secolul al XVIII-lea. Ce alegi totuși: tradiția sau inovația?
Îmi place întrebarea, poate și pentru că eu nu sunt nevoit să fac o astfel de alegere. Manufacture Royale vrea să dezvolte ceasuri bazate pe întreaga tradiție orologieră de lux. Avem legitimitatea de a ne juca cu fundamentele orologeriei, creând un design inspirat, inovator.
Extravaganță sau frumusețea pe stil clasic?
Frumusețea clasică cu o nuanță flamboaiantă, provocatoare.
Ce înseamnă, în câteva cuvinte, luxul în viziunea Manufacture Royale?
Să provocăm emoție, dorință, să cultivăm raritatea și autenticitatea.
Și în viziunea ta?
La fel, de vreme ce brandul își trage inspirația din inima, din sufletul meu.