
Din poziția de Chief Financial Officer (CFO), Edit Orban îi va raporta direct lui Bogdan Bilegan, CEO și Co-fondator Datacor.
“Edit se alătură Datacor într-o etapă foarte importantă de creștere a companiei. Suntem încântați că cineva cu experiența ei va conduce operațiunile financiare pe măsură ce ne pregătim pentru următoarea etapă. Cunoştinţele ei vaste în domeniul financiar, precum şi experienţa în susţinerea companiilor în procesul de extindere la nivel internaţional, reprezintă atuuri valoroase în următoarele etape ale dezvoltării”, a declarat Bogdan Bilegan, CEO-ul Datacor.
Anterior acestei numiri, Edit Orban a ocupat timp de aproape 3 ani funcția de CFO în cadrul Taparo, unul dintre cele mai mari grupuri din industria de mobilă de pe plan local, unde a condus departamentul financiar al companiei.
“De-a lungul parcursului meu profesional am văzut mereu că performanța și succesul nu se lasă așteptate, atunci cand liderii au viziune și pun accent pe dezvoltarea echipei”, a declarat Edit Orban, noul CFO al Datacor.
Pe lângă cea mai recentă poziție de CFO în cadrul Taparo, Edit Orban a ocupat timp de 5 ani funcția de Director Financiar în cadrul TeraSteel, lider în România pe piața panourilor termoizolante. De asemenea, Edit a dobândit o experiență de 10 ani în diverse funcții de conducere în cadrul companiei Teraplast Bistrița, dintre care 4 ani ca CFO al celui mai mare procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor.
În luna ianuarie a acestui an, Datacor a anunțat că urmează deschiderea primului birou comercial la Berlin, pentru a accelera planurile de extindere internațională ale companiei. Odată cu lansarea internațională a produselor Datacor, managementul companiei are ca obiectiv o creștere de 15% a cifrei de afaceri pe 2021.
În 2020, compania românească Datacor a înregistrat venituri de 45 milioane de lei (9,2 milioane de euro), în ușoară creștere față de 2019, un an cu performanțe istorice pentru companie. În 2019, integratorul IT&C a obținut o cifră de afaceri de 8,8 milioane de euro și un profit de 3 milioane de euro.