Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Evenimente |
|

Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor, este acuzat de DNA pentru că favorizat un om de afaceri pe vremea când era primar al Slatinei

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost audiat, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), informează Mediafax. Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promiţându-i 20 la sută din sumele încasate.
darius valcov

La ieşirea din sediul DNA, el le-a declarat jurnaliştilor că se consideră nevinovat şi că nu a luat mită.

Potrivit unui comunicat al procurorilor DNA, în cursul anului 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, în aria de implementare a proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt”.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri, spun procurorii.

În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”.

Administratorul societăţii şi fostul primar al Slatinei au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise celui din urmă, în numerar, în lei, şi numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii, mai arată anchetatorii.

Potrivit anchetatorilor, urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

Darius Vâlcov este ministru al Finanţelor Publice din decembrie 2014.

El a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii