FacebookTwitterLinkedIn

Dacă unui călător îi stă bine cu drumul, aşa cum spune un vechi proverb, omului de afaceri Daniel Guzu îi merge perfect cu fonduri europene. A „muşcat“ ori de câte ori a avut ocazia din „felia“ pe care Uniunea Europeană a oferit-o României şi a accesat până acum, potrivit propriilor declaraţii, fonduri de aproximativ trei milioane de euro. Nu s-a oprit aici, iar investiţiile în cele două afaceri pe care le derulează în paralel (construcţii şi viticultură) vor continua tot cu bani de la UE.

Guzu este decis să acceseze noi grant-uri, care pot depăşi de această dată trei milioane de euro, iar banii vor merge, alături de fonduri proprii, către dezvoltarea afacerilor. Potrivit antreprenorului, aproximativ trei milioane de euro vor fi alocate pentru o nouă linie de producţie a adezivilor la fabrica Duraziv din Popeşti-Leordeni, iar alte două milioane de euro pentru un depozit frigorific la ferma pe care acesta o deţine în Vrancea. Aici, omul de afaceri mai are o pensiune, 100 de hectare de viţă-de-vie şi 50 de hectare de livadă.

Antreprenorul este conştient de faptul că, atunci când demarează un nou proiect cu fonduri europene, trebuie să vină și el cu bani de acasă. Proprietar peste alte câteva zeci de hectare de teren în București, Prahova, dar și în Vrancea, afaceristul susţine că va sacrifica o parte dintre ele pentru noi investiţii. „Chiar dacă știu că ies în pierdere, pot face acest lucru pentru a dezvolta celelalte afaceri“, spune Guzu.

Fondator al producătorului de vopsele Fabryo (business pe care l-a vândut cu circa 20 de milioane de euro către fondul de investiții Oresa Ventures), Guzu susţine că, odată investiţiile finalizate, noua capacitate de producție a fabricii din Ilfov poate ajunge la un rulaj de aproximativ 300 tone/an. Iar pentru a demonstra de ce are nevoie de dezvoltare, omul de afaceri face trimitere la cifrele din bilanţul contabil. Businessul său din construcții a crescut cu 52% anul trecut, până la o cifră de afaceri de 13,5 milioane de euro. Iar pentru prima jumătate a acestui an, Duraziv a raportat vânzări totale mai mari cu 10 milioane de lei (peste 2 milioane de euro) comparativ cu perioada similară a anului precedent. Astfel, veniturile totale ale companiei la şase luni au fost de 32,7 milioane de lei, adică 7,8 milioane de euro, cu 48% mai mari decât cele înregistrate după primele şase luni ale anului 2010, perioadă în care compania raporta încasări de 22 de milioane de lei, echivalentul a 5,4 milioane de euro. Divizia de profile metalice a înregistrat după primul semestru al anului 2011 o creştere a vânzărilor de 33%. De asemenea, spre deosebire de anul trecut, în 2011 compania a comercializat şi vopsea, produs care a ajuns în acest moment să deţină o pondere de aproximativ 8% în cifra de afaceri a companiei.

În aceste condiţii, pentru 2011 Guzu mizează pe afaceri de 18 milioane de euro. Ştie totuşi că are nevoie de o mai mare vizibilitate în piaţă şi va continua să aloce sume importante pentru marketing. „Cam un milion de euro avem programat“, ţine el să precizeze. În paralel cu businessul din construcţii, Guzu nu uită de pasiunea sa pentru viticultură şi pomicultură. La fermă a avut un rulaj de un milion de euro în 2010, dar crede că poate mai mult. Are nevoie de noi investiţii, iar suma poate ajunge chiar la 1,5 milioane de euro. Guzu se gândește ca din acești bani să extindă și livada. Desigur, tot prin accesarea de noi fondurilor europene.

Pentru a face rost de bani cu care să demareze o parte din investiţii, afaceristul a decis să‑şi lichideze businessul din imobiliare. A vândut în 2010 o bună parte din apartamentele din Popești-Leordeni (40-50) și Bragadiru (10). În total, a încasat din imobiliare aproximativ un milion de euro, sumă pe care o va reinvesti în afacerile pe care le deţine. „Am lăsat la preț și am vândut chiar și în rate. Un apartament cu două camere, de 60 mp, a fost vândut cu 40.000-50.000 euro“, spune Guzu.