FacebookTwitterLinkedIn

Daniel Filip preia responsabilitățile deținute anterior de Ionuț Gheorghe, care va ocupa funcția de Director Comercial Dacia în cadrul Direcției de Strategie de Marketing și Vânzări a Groupe Renault de la Paris.

Daniel Filip lucrează în cadrul Groupe Renault România din anul 2004. În acest interval, el a lucrat într-o gamă largă de domenii asociate activității comerciale, de la șef de produs până la managementul rețelei comerciale Dacia din România și conducerea Direcției Client.

Daniel Filip: „O parte însemnată a parcursului meu profesional de până acum s-a derulat în domeniul marketingului. Îmi doresc ca în noua mea responsabilitate să contribui la consolidarea traiectoriei de succes a mărcilor Dacia și Renault pe piața din România”.

Daniel Filip (39 de ani) a absolvit cursurile Universității de Nord din Baia Mare. A îndeplinit, pe rând, funcțiile de specialist în vânzări, manager de zonă, și brand manager Dacia. În 2014 a fost numit Manager vânzări Rețea Dacia iar la începutul anului 2017 a preluat conducerea Direcției Client din cadrul Renault Commercial Roumanie. De la 1 mai va ocupa funcția de Director de Marketing pentru mărcile Dacia și Renault în România.

Ionuț Gheorghe: „Dacia a devenit în ultimii ani un actor auto relevant pe plan european. Principala mea provocare va fi aceea de a identifica noi oportunități de creștere și de dezvoltare pentru marca românească în contextul schimbărilor majore pe care le cunoaște în prezent lumea auto”.

Ionuț Gheorghe (41 de ani) a absolvit Academia de Studii Economice București și are un master în Comunicare și Relații Publice (SNSPA – David Ogilvy). A debutat în industria auto la importatorul AutoItalia în România ca Group Marketing – Communication&PR Manager. În 2006 și-a început activitatea în cadrul Renault Commercial Roumanie.

El a ocupat, pe rând, funcțiile de brand manager Nissan, respectiv de brand director Nissan.

VEZI CUM S-A ÎMPĂRȚIT PUBLICITATEA TV ÎN TRIMESTRUL I 2018

Din 2012 a preluat responsabilitățile de marketing pentru segmentul crossover al mărcii Infiniti pentru perimetrul Europa, Africa și Orientul Mijlociu.

De la 1 aprilie 2014 a ocupat funcția de director de marketing Dacia și Renault în România. Începând cu data de 1 mai 2018 va fi Director Comercial Dacia în cadrul Direcției de Strategie de Marketing și Vânzări a Groupe Renault de la Paris.