Cautare




, Contributor

SmallBusiness |
|

Daniel Drăghici, tânărul pentru care organizarea de party-uri este sinonimă cu succesul

Daniel Drăghici, împreună cu fratele său, organizează baluri de absolvire, petreceri cu artişti internaţionali, are o piscină, livrează burgeri la domiciliu şi cu toate acestea nu se consideră un om de afaceri.
DSC_8075 (1)

„Mi-e foarte greu să mă consider un om de afaceri pentru că tot ce am făcut a fost neconvenţional”. Aşa şi-a început Daniel Drăghici discursul la conferinţa Forbes Successful Me. Pentru el, totul a început la vârsta de 15 ani, atunci când cu o investiţie de aproximativ 2000 de euro şi cu „două boxe, un mixer şi două CD-playere” a luat naştere Wise Trumpets, o firmă care se specializează pe organizat majorate şi baluri de absolvire şi brandul pe care cei doi fraţi îl iubesc şi acum cel mai mult. „Întotdeauna am pus oamenii pe primul loc, nu banii. Am încercat să creăm în jurul nostru o familie, să insuflăm oamenilor cu care lucrăm sentimentul de acasă”. Daniel Drăghici crede că este foarte important ca oamenii să înţeleagă că lucrează pentru ei, nu pentru altcineva şi că modul în care te înţelegi cu ceilalţi este esenţial.

Tocmai pentru că, în ceea ce îl privește, factorul sentimental este întotdeauna pe primul loc, Daniel Drăghici lucrează numai cu prietenii şi familia şi astfel satisfacţia a fost mult mai puternică decât dacă ar fi lucrat cu necunoscuţi, consideră el.

„Cred că fiecare om are un scop şi este destinat să facă ceva. Eu mergeam în fiecare an cu fratele meu la mare de la 9 ani, dormeam în cluburi, am fost crescut cu muzica şi pasiunea mea s-a dezvoltat încă de atunci”, spune el. Pe vremea când era DJ rezident în clubul Gossip, la doar 19 ani, Daniel Drăghici a fost la un concert Black Eyed Peas. „Nu era niciun DJ în deschidere şi am închis ochii şi mi-am imaginat cum pun muzică în faţa a 6.000 de oameni.” Peste două săptămâni a fost chemat să pună muzică în deschiderea concertului Beyonce de la Cluj. Pentru tânărul antreprenor acesta a fost un semn că atunci când îţi doreşti foarte mult un lucru se va şi întâmpla.

O lecţie foarte importantă pe care a învăţat-o este că nu trebuie să te suprasoliciţi pentru a avea succes. „În momentul în care munceşti peste 10 ore pe zi şi nu îţi iese ceea ce faci, înseamnă că lucrezi ineficient. E o capcană în care intrăm toţi.” El a povestit cum ajunsese acum câţiva ani să stea doar cu laptopul şi telefonul în faţă şi să nu mai aibă viaţă socială. A avut o perioadă de cinci nopţi nedormite, dar în final a conştientizat că nu asta este calea spre succes. A redus orele de muncă, a angajat oameni care să îl ajute iar astfel business-ul a crescut şi a creat legături cu oameni care şi acum îi sunt alături.

O parte importantă a afacerilor lui Daniel Drăghici o reprezintă brandurile The Fresh şi Color. Ele au luat naştere acum cinci ani şi abordarea a fost diferită. În loc să meargă la sponsori cu un proiect şi să ceară finanţare, a preferat să susţină aceste petreceri din banii câştigaţi din organizările de baluri şi nunţi. A procedat aşa timp de un an şi pentru că petrecerile cu artişti străini sunt destul de costisitoare, a ieşit pe minus. Dar acei bani au fost consideraţi investiţi pentru că după această perioadă s-a putut duce la sponsori şi le-a arătat cum au decurs petrecerile şi aceştia au fost uşor de convins. În prezent fiecare eveniment Color sau The Fresh are minim cinci sponsori.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii