Cautare




, Contributor

Reinventarea României |
|

Dalia Stoian (EFdeN): “Ce lipsește României sunt țintele ambițioase”

Energia regenerabilă ar trebui să ocupe un loc important pe lista de priorități a oricărui stat, chiar și în contextul pandemiei. Dar care sunt noile tendințe și cum s-a schimbat peisajul global în acest an?  
Dalia Stoian

EFdeN, casa solară ce a reprezentat România în 2018 la cea mai importantă competiție de case- Solar Decathlon Middle East-, este reprezentată de Dalia Stoian în cadrul evenimentului Forbes Reinventarea României. Întrebată care a fost impactul pandemiei asupra activității echipei, Dalia Stoian, coordonator al departamentului de Instalații Electrice și Automatizări EFdeN, mărturisește faptul că efectele au fost vizibile: “A trebuit să ne adaptăm la lucrul online și să punem pauză proiectului. Lucrurile au mers bine, am adus și oameni noi, care s-au integrat în echipă, apoi, cu pași cât mai calculați, am început să revenim la activitatea fizică și toate măsurile necesare“.

Desigur, se remarcă o diferență a situației în care EFdeN se află, comparativ cu perioada de dinainte de lockdown. Dat fiind faptul că este o Organizație Non-profit, interacțiunea umană a fost vitală, “acesta fiind cel mai important liant în echipă“, însă ONG-ul s-a adaptat rapid. 

Dar care este peisajul actual în ceea ce privește energia regenerabilă, din perspectiva Daliei? 

Tendința este către transformațional, ne folosim de această situație ca o oportunitate, nu ca un obstacol. Ce este foarte important ca să putem ajunge la 100% energie regenerabilă, este să colaborăm la nivel internațional și să venim cu un plan coerent, pentru că nu este o problemă simplă, care se poate rezolva local, ci este clar că este nevoie de toate mințile deștepte din toate colțurile lumii“, explică invitata Forbes, adaugand faptul că există mai multe direcții spre care România se poate îndrepta. “Trebuie să acționăm, în România nu există resursă regenerabilă la care noi să nu avem acces, avem suficient potențial solar, eolian, biomasă, hidro și toate cele“.

Cu toate acestea, coordonatorul departamentului de Instalații Electrice și Automatizări EFdeN rămâne rațional, privind situația energiei regenerabile din două perspective. Pe de o parte, este posibil ca România să stagneze în acest domeniu, ori, într-o altă extremă, să devină lider central al zonei Central și Est Europene. “Nu există o soluție salvatoare, magică, există un set de măsuri care trebuie implementat, foarte multă colaborare globală. Gândim global cum ne integrăm, ne gândim apoi și care sunt avantajele locale pentru a implementa cât mai eficient în zona noastră soluțiile. Ce lipsește României sunt țintele ambițioase“, concluzionează ea.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii