Cautare




, Redactor

Reporter în căutare de oameni și povești.

Lifestyle |
|

DaddyCool din blogosferă

Ce înseamnă să fii tată tânăr, îndrăgostit de acest nou rol, dar și voce pentru copiii din medii defavorizate? Ca să aflu, am stat de vorbă cu Robert Diaconeasa sau Daddy Cool în lumea Internetului. Anul trecut, Robert a lansat primul vlog caritabil din România, pe care l-a numit „Amintiri din copilărie”. Ideea i-a venit la duș și concretizarea ei înseamnă, până acum, 30.000 de euro care au ajutat peste 600 de copii.
IMG_0058

Robert, cine ești tu în câteva cuvinte?

În primul rând, sunt tatăl unei fetițe de trei ani și jumătate. Acesta este rolul care mă definește acum. În general, sunt un om căruia mereu i-a plăcut să facă lucruri care îi dau sens.

Vin dintr-o familie unde nu am avut niciun fel de sprijin, pentru că părinții mei nu au înțeles niciodată lumea în care am ales să mă desfășor. La 16 ani, am început să lucrez în presa scrisă, la revista Bravo. La început eram colaborator, fiind încă pe băncile liceului. Ulterior, lucrurile s-au dezvoltat, iar întreaga experiență a durat 11 ani.

Când Ana Novic, soția mea, a rămas însărcinată, am decis că ar fi bine să o iau o pauză de la job. Deși mi-a fost greu să mă detașez, a fost un pas necesar pentru că am avut timp să mă gândesc încotro să mă îndrept.

Cum ai pornit DaddyCool?

Este proiectul meu de suflet. L-am lansat odată cu venirea pe lume a fiicei mele, Ingrid. Am vrut să le arăt oamenilor că pot avea o viață relaxată chiar dacă apare un copil. Mulți părinți ne spuneau că nu o să mai putem face nimic, iar de viață personală nici nu se mai pune problema. Un copil este o binecuvântare care îți aduce o mulțime de lucruri bune. Trebuie doar să-ți dai voie să le observi.

Eu și cu Ana nu credeam că vom fi așa. Și nici nu suntem. Nu mi-am propus, prin DaddyCool, să învăț pe cineva cum să-și crească copilul. Am încercat să ofer o alternativă la tot haosul din jurul nostru.

Care este povestea vlogului Amintiri din copilărie”?

Eu consider că trebuie să fiu cel mai bun exemplu pentru copilul meu. Și, în același timp, Ingrid m-a ajutat să-mi descopăr menirea, aceea de a ajuta copiii din medii defavorizate. Trebuia să găsesc o formulă agreabilă prin care să strâng bani, dar fără să le cer oamenilor de acasă.

În maniera clasică, la duș, mi-a venit ideea de vlog caritabil. Nu mai există nicăieri în lume. Am decis să-l numesc „Amintiri din copilărie” pentru că amintirile sunt foarte importante pentru mine. Eu nu le-am avut așa cum mi-aș fi dorit. De aceea, încerc să-i creez fiicei mele o copilărie cât mai frumoasă.

Care este conceptul vlogului?

„Amintiri din copilărie” este singurul vlog 100% caritabil din România, prin intermediul căruia anumite vedete își dezvăluie poveștile copilăriei. Dacă atingem un număr de vizualizări, un sponsor donează direct către un caz social o sumă de bani, de regulă, între 2.500 și 5.000 de euro.  Cazurile sunt alese de asociații care au cel puțin zece ani vechime, pentru a putea fi verificate.

Vlogul este, de fapt, o discuție relaxată în care ne întristăm, râdem, ne amintim… Finalitatea proiectului este foarte frumoasă, fără să implice eforturi prea mari din partea invitatului. Îi cer doar un share pe rețelele de socializare după apariția episodului.

După 2 sezoane, 28 de episoade și 22 de vedete implicate, am reușit să donez peste 30.000 de euro pentru peste 600 de copii, în bani, produse și alte servicii. De asemenea, am adunat peste 740.000 de vizualizări și mai mult de 8.000 de reacții în mediul online.

Știu că acest proiect ți-a adus și câteva premii.   

Am câștigat trofeul „Vlogger Responsabil” la „Gala Romanian CSR Awards 2018”, locul 2 la „Gala Webstock 2018”, la categoria „Best Social Good Campaigns” și trofeul „Liderul Anului 2018 în Social Media” cu proiectul „Amintiri din copilărie”, în cadrul Galei „Lideri pentru Liderași”, organizată de Itsy Bitsy. Nu mă bucură neapărat premiile, cât faptul că lumea mă identifică acum cu proiectele de caritate. Nu am vrut niciodată doar să fiu o prezență drăguță în online. Am vrut să ajut în mod concret.

Ce urmează? 

Pregătesc sezoanele trei și patru pentru vlog: aprilie-iulie, respectiv septembrie-decembrie. Mă bucur că, în acest moment, am cifre care mă ajută să găsesc mai ușor sponsori. Dacă la început erau sceptici, acum le demonstrez că a funcționat.

Anul acesta, voi face un proiect, împreună cu Ana, dedicat mediului înconjurător. Vom merge într-un turneu, prin șase orașe, și ne vom opri în grădinițele private. Ne propunem să învățăm copiii de la grupa mare, prin ateliere simple și amuzante, cum să protejeze planeta. Simt că cei mici au nevoie de educație în această zonă. Și dacă nu vine de la părinte, măcar invers să vină, de la copil către părinte. Ne bucurăm de sprijinul unui brand francez de produse de îngrijire pentru copii.

Tot în 2019, îmi doresc să lansez un proiect editorial care se numește „Academia de Voluntariat”. Vreau să fac cunoscute poveștile unor persoane care fac voluntariat. Mi se pare important de aflat ce i-a determinat să se implice și de ce le recomandă și altora. Eu cred că este nevoie de educație, în România, în ceea ce privește voluntariatul.

Ce te-a învățat fiica ta despre tine de când a venit pe lume?

Că eu sunt singurul care își poate pune limite. Și că nu trebuie să te împiedici de niciun obstacol atunci când îți dorești să realizezi ceva. Aceasta este cea mai importantă lecție pe care mi-a dat-o, dincolo de iubirea necondiționată pe care i-o port. Ea este motorul tuturor proiectelor mele. La rândul meu, vreau să o învăț că e foarte important să fim empatici și să înțelegem durerile oamenilor; că nu ni se cuvine nimic și că fiecare lucru de care ea se bucură este rezultatul muncii noastre. Iar asta înseamnă că trebuie să-l respecte și să aibă grijă de el.

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii