Insolvența unităților administrativ-teritoriale poate fi o soluție reală pentru problema datoriilor acestora. Procedura este similară cu cea aplicată companiilor comerciale, existând însă și diferențe importante, cum ar fi de exemplu faptul că unitățile publice nu pot intra în faliment.
Reglementările legale trebuie să țină cont de specificul situației acestor instituții, care nu pot fi radiate.
Procedura de insolvență poate fi deschisă la cererea primarilor (în cazul primăriilor) sau a președinților consiliilor județene (în cazul județului), ori de către un creditor sau un grup de creditori, cu o creanță totală ce depășește 50% din bugetul unității. Acest plafon ce condiționează intrarea în insolvență credem că va constitui un impediment major pentru creditorii ce doresc să ceară deschiderea procedurii. În cazul în care datoriile depășesc 15% din bugetul general și sunt mai vechi de 90 de zile, administrația respectivă se consideră în criză financiară.
”Ordonanța, care completează articolele existente în Legea finanțelor publice locale, creează acum un cadru legislativ care permite primăriilor și altor unități administrative restructurarea activității, fără ca aceasta să înceteze. Una dintre problemele pe care le vedem este aprobarea planului de redresare, care este mai complicată decât în cazul companiilor”, explică Vasile Godîncă-Herlea, managing partner al Casei de Insolvență Transilvania.
“Planul trebuie să treacă prin numeroase avize, iar dacă o aprobare lipsește, în lipsa unei sancțiuni exprese, acesta trebuie refăcut ori de câte ori este necesar pentru a întruni condițiile impuse de forul căruia i se cere avizul sau aprobarea. Teoretic, această refacere ar putea dura la infinit, ceea ce reprezintă un risc – ca insolvența unității să nu poată fi depășită, și în final această lege să nu fie un remediu real la problema arieratelor”, a mai adăugat Vasile Godîncă-Herlea.
Cum sunt afectați “actorii” care iau parte la insolvență
Autoritatea administrativ-teritorială, în principiu, are numai avantaje, arată CITR. Aceasta nu mai poate fi executată silit, nu mai acumulează penalități și dobânzi pentru creanțele neachitate la termen, iar planul de redresare poate micșora datoriile prin reeșalonare sau ștergerea lor. Măsurile luate de administratorul judiciar au scopul de a redresa situația din punct de vedere patrimonial.
Unitatea administrativ teritorială nu își încetează activitatea, serviciile publice esențiale nu pot fi întrerupte, însă ar putea fi instituite taxe și impozite suplimentare până la încetarea stării de insolvență, ceea ce l-ar putea afecta pe cetățean.
Apoi, planul de redresare poate prevedea reduceri de personal.
Totuși, serviciile publice esențiale nu pot fi întrerupte. Atât administartorul judiciar, cât și ordonatorul principal de credite trebuie să ia toate măsurile pentru a menține aceste servicii în funcțiune. Contractele în derulare pot fi menținute sau denunțate unilateral de către administratorul judiciar cu aprobarea autorității deliberative
În ceea ce privește creanțele curente din timpul procedurii acestea vor fi plătite la data scadentă, în timp ce creanțele anterioare intrării în insolvență vor putea fi eșalonate la plată sau chiar reduse total sau parțial. În timpul procedurii, unitatea nu poate fi executată silit sau acționată în judecată.
Hotărârile și dispozițiile autorității deliberative (Consiliul Local sau Consiliul Județean) privind operațiunile financiare și cele care se referă la patrimoniu vor trebui avizate de către administratorul judiciar.
Insolvența se desfășoară sub controlul unui judecător sindic, care constată existența stării și numește un administrator judiciar. Criteriile desemnării acestuia nu sunt menționate în lege, iar numirea administratorului care se va ocupa de caz rămâne la alegerea judecătorului, potrivit CITR.
Puterile administratorului judiciar sunt mai mici decât în cazul procedurii insolvenței societăților comerciale. Acesta doar propune autorităților denunțarea unor contracte și nu poate întocmi singur planul de redresare. Planul se face împreună cu ordonatorul principal de credite și este necesară inclusiv avizarea lui de către Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și de către Camera de Conturi. Planul nu poate avea o perioadă de aplicare mai mare de 3 ani și poate să prevadă reeșalonara datoriilor și, în anumite condiții, chiar reducerea acestora, mai arată CITR.
După deschiderea procedurii, unitățile administrativ-teritoriale nu pot să crească cheltuielile, să inființeze servicii noi, să platească datorii anterioare, să împrumute fonduri noi sau să angajeze personal suplimentar fără avizul administratorului judiciar.
Pe toată perioada insolvenței, serviciile publice esențiale vor fi în continuare furnizate cetățenilor. Însă, pe durata aplicării planului se pot institui taxe și impozite suplimentare, până la încetarea stării de insolvență.
